Ce este psihosomatica?
CE ESTE PSIHOSOMATICA? |
Bolile psihosomatice sunt de obicei rezultate a două motive: а) reacţia la stres, şi b) conflict între motive. Simptomul este întotdeauna un paradox: pe de o parte este o modalitate de a satisface nevoia, pe de altă parte – o oportunitate de a o bloca. Boala poate fi privită ca o metaforă: ce vrea să-i spună omului simptomul lui? Care sunt beneficiile obţinute din boala? Adesea, simptomul este un beneficiul pentru pacient în atingerea anumitor scopuri, care de obicei sunt inconştiente. Bolile psihosomatice de bază sunt: astm bronşic, hipertensiune arterială, stenocardie, ulcer duodenal, colita ulcerativă, dermatită atopică, diabet, psoriazis, diferite tulburări sexuale, precum şi tulburările ciclului menstrual la femei, şi altele. A fost constatat faptul că apariţia acestor boli a fost influenţată puternic de caracteristicile personale. Astfel, boli coronariene se dezvoltă de cele mai multe ori la persoane ambiţioase, determinate şi intolerante, iar ulcerul – la persoane timide, iritabile, cu un sentiment sporit de datorie. Există părere că durerea psihologică „se transformă” în afecţiunile fizice, care sunt, în general, mai bine tolerate decât realizarea înfrângerii sale în căutarea demnităţii personale, valorii propriei personalităţi. Este mult mai uşor să spui că ai un ulcer decât să accepţi că eşti o persoană nerealizată. 90-95% din toate afecţiunile fizice sunt cauzate de motive psihologice. Chiar şi astfel de boli „obiective” ca infecţii virale sau bacteriene sunt asociate cu starea psihologică a omului. Stres şi frustrare scad imunitatea şi rezistenţa, deschid uşile infecţiei.
În al doilea rând, cât lansarea bolii, atât şi avansarea, agravarea sau repetarea bolii se asociază cu factorul mintal sau o situaţie stresantă. În al treilea rând, unele dintre boli depind de sexul bolnavului şi de gradul maturizării sale sexuale. În al patrulea rând, de regulă, bolile psihosomatice se deosebesc prin dezvoltare în faze şi agravare sezonieră. În terminologia psihologică de stres şi adaptare, bolile psihosomatice sunt o încălcare directă a mecanismelor adaptive ale organismului.
Răspândirea şi dezvoltarea rapidă a medicinii psihosomatice a avut loc la începutul secolului XX. Atunci au fost înregistrate milioane de cazuri pacienţi „funcţionali”, plângeri somatice, care nu au fost confirmate de cercetare obiective, iar tratamentul cu medicamente ortodoxale a fost ineficient. Astfel, este imposibil să vorbim separat despre psihic şi somatic în medicină: „Nu poate fi medicină psihică, care să se refere numai la psihic, şi medicină somatică, care se referă numai la corp, şi medicină psihosomatică, care se referă, în unele cazuri, şi la una şi la alta. Există doar un singur fel de medicină, care este psihosomatică în întregime „(E. Bern). Ce să facem? – Mă puteţi întreba. Deci, am stabilit că omul este un sistem indivizibil, unde emoţiile, gândurile şi sentimentele noastre influenţează învelişul corporal, creând blocuri musculare şi energetice, ducând astfel la boli. Prin schimbarea gândurilor, emoţiilor şi sentimentelor, precum şi acţionând asupra organismului prin tehnici diferite (cum ar fi masaj, terapie integrativa minte – corp, etc.), ne întoarcem în lumea noastră interioară, regăsim armonie, fericire, sanatate şi longevitate!
Pentru consiliere psihospirituala si GDV dagnosticare, te invit sa ma contactezi telefonic:0725873459. Detalii despre Metoda GDV sunt aici: https://vedereintuitiva.ro/diagnosticare/ Cu drag, Svetlana Lungu |
Termenul „psihosomatica” vine din greaca psyche – sufletul + soma – corp şi este folosit pentru a se referi la boala fizică, provocată de anumite cauze psihologice. Potrivit statisticilor de la 42 până la 60% din totalul pacienţilor, care vizitează cabinetele medicilor somatici, se referă la grupul psihosomatic. Principiul de bază, în cadrul unor astfel de cazuri constă în indivizibilitatea laturei fizice şi a laturei mentale. Chiar şi Platon a declarat: „În cazul în care întregul se simte rău, partea sa componentă nu poate fi sănătoasă.” Organismul reacţionează la experienţa emoţională: se comprimă, şi expune blocuri.
În psihologie, boala psihosomatica este o boală a organelor interne sau a sistemelor întregului organism, care apare din cauza impactului factorilor emoţionale şi mentale. Bolile psihosomatice sunt de natură psihogenă. În viaţa de zi cu zi, ne-am deprins să spunem că astfel de afecţiuni au apărut în baza „tulburărilor nervoase”.
Să ne referim la bazele anatomice şi fiziologice ale organismului. Corpul nostru şi creierul comunică prin intermediul sistemului nervos vegetativ, astfel primele apar reacţiile non-specifice de adaptare, ca răspuns la factorii psihogeni. Aceste reacţii pot include: vărsături, salivaţie excesivă, urinare frecventă, diaree, febră, spasme ale inimii, creşterea tensiunii arteriale, palpitaţii cardiace. Dar, în cazul expunerii prelungite sau condiţiilor speciale pentru om, reacţiile nespecifice se înlocuiesc cu deteriorarea organelor şi a sistemelor corpului.
Fiecare dintre noi are un potenţial mare, fiecare inimă deţine fericire infinită, şi sarcina unui psiholog este de a ajuta oamenii să descopere în sine acest dar şi să-şi realizeze potenţialul intern. Un obstacol semnificativ pentru aceasta sunt experienţele uitate în copilăriei. În procesul terapiei psihologul, ca un arheolog adevărat, care descoperă un castel vechi, cu scopul terapeutic deschide sfera inconştientă a omului. Compararea copilăriei unui individ cu istoria timpurie a întregului popor permite de a vedea problemele sale într-o lumină nouă şi de a-l ajuta la rezolvarea lor. Pentru înţelegerea cauzelor ascunse ale emoţiilor, care stau la baza nevrozelor, Freud utilizează transferul în mitologia antică şi basme.
torului de Neuro- şi Psihofiziologie al Institutului de Cercetare Bechterev, profesorul V.B. Slezin a descoperit fenomenul numit “cea de-a patra stare funcţională a creierului” sau “veghe de rugăciune”.