Vindecarea copilului interior

Vindecarea copilului interior

de | dec. 18, 2018 | Arhiva BioNET

Daca dorim sa ne transformam in bine, unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le facem este vindecarea copilului interior de care am uitat.

Mult prea multi oameni isi ignora acest copil interior. Indiferent ce varsta ai, inauntrul tau se afla un copil care are nevoie de iubirea si de acceptarea ta.

Daca esti femeie, indiferent cat de independenta te consideri, tu ai inauntrul tau o fetita foarte delicata, care are nevoie de ajutor. Daca esti barbat, indiferent cat de macho te consideri, tu ai inauntrul tau un baietel care tanjeste dupa afectiune si dupa caldura sufleteasca.

Este de o importanta vitala sa incepem sa acordam atentie copilului nostru interior. Nu este o strategie sanatoasa sa negam faptul ca ranile noastre din copilarie ne-au afectat viata. Aceste rani emotionale ne-au afectat in fiecare zi si ne-au impiedicat sa ne iubim pe noi insine asa cum am fi meritat. Am fost niste parinti abuzivi pentru copilul nostru interior atat timp. Acum e timpul sa incetam.

De cate ori avem o reactie emotionala puternica la ceva sau la cineva si simtim ca ne-a fost apasat un buton interior in jurul caruia s-a strans multa energie negativa in timp, acest lucru inseamna ca sunt atinse rani mai vechi. Copilul interior simte panica si se simte lipsit de speranta, nu adultul.  Si intotdeauna cand ne aflam intr-o astfel de situatie este vital sa validam sentimentele copilului, oricat de irationale si de lipsite de sens i s-ar parea adultului din noi. Sa-i spunem in acele momente copilului ca nu il vom mai parasi niciodata orice s-ar intampla, ca vom fi intotdeauna alaturi de el si ca il vom iubi.

E nevoie sa devenim un parinte iubitor pentru copilul din noi. E nevoie sa invatam sa ne ingrijim ranile din trecut. Putem face acest lucru incercand sa relationam cu acele parti ranite din noi. Putem incerca sa initiem un dialog. Sa vorbim in orice fel putem sa vorbim cu acele parti din noi care au nevoie de iubirea noastra. Cu prima ocazie in care te simti linistit, inchide ochii si vorbeste-i copilului interior.

La inceput, copilul nu te va crede si pe buna dreptate. Daca au trecut sa zicem 62 de ani de cand nu i-ai mai vorbit, e posibil sa fii nevoit sa repeti de cateva ori acest lucru inainte ca el sa inceapa sa te creada. De aceea, fii perseverent. Spune-ti mereu : “Doresc cu adevarat sa vorbesc cu tine, sa te ingrijesc, sa te iubesc.”  Si incepe sa construiesti increderea.

E nevoie sa il salvam si sa-l hranim cu dragoste pe copilul nostru interior si sa il oprim din a ne mai controla viata de adult. Sa-l dam jos de la volanul vietii nostre. Copiii nu au permis de conducere si nu trebuie sa aiba controlul. In egala masura, nu trebuie sa fie abuzati si abandonati. Cu toate astea, facem exact invers: ne abandonam si ne abuzam copilul interior, il incuiem intr-un loc intunecat din sufletul nostru, dupa care il lasam sa conduca autobuzul vietii noastre,  lasand ranile copilului sa ne influenteze viata. Cum facem asta?

De multe ori ne lasam dominati de sentimentele de neputinta si lipsa de merit pe care le aveam in copilarie, cand cineva ne spunea: “Esti un prost. Nu esti suficient de bun, nu faci nimic ca lumea. Iar ai gresit! ”  Iar durerea de a simti aceste lucruri devine atat de mare incat incepem sa ne cream cai de a fugi de sentimentele noastre.

Modurile in care ne protejam ca adulti de durere sunt alcoolul, mancarea, tigarile, drogurile, relatiile disfunctionale, munca excesiva, obsesiile. Iar jocul merge de obicei asa: ma simt gras, ma judec pentru ca sunt gras, mi-e rusine de mine ca sunt gras, ma pedepsesc pentru ca sunt gras, apoi sufar atat de mult incat trebuie sa gasesc o cale de a ma elibera de durere, asa ca mananc mult, apoi ma judec pentru ca am mancat mult, etc., etc. Acest ciclu al durerii duce la nenumarate abuzuri fata de noi insine si ne perpetueaza sentimentul ca nu suntem demni de dragoste.

Unul din primele lucruri pe care trebuie sa i le spui copilului tau interior atunci cand iei pentru prima oara legatura cu el este sa ii ceri iertare. Spune-i ca iti pare rau ca nu ai mai vorbit cu el in toti acesti ani de cand ai crescut, si cu atat mai mult daca l-ai certat. Spune-i ca doresti sa il recompensezi pentru tot acest timp in care te-ai indepartat de el. Intreaba-l cum il poti face fericit. Intreaba-l ce anume il sperie, cum il poti ajuta si ce anume asteapta de la tine.

Alte metode de a intra in legatura cu copilul interior si de a-i vindeca ranile ne sunt propuse de John Pollard in cartea “Fii propriul tau parinte”. Metoda se numeste self-parenting, si se bazeaza pe monitorizarea dialogului interior, pentru a vedea cand jucam rolul de parinte si cand suntem copii si care este raportul dintre cele doua roluri.

Cele doua voci poarta un dialog permanent in interiorul nostru. Parintele interior este vocea care provine din programarea primita de la parinti din momentul nasterii pana la 7 ani. Ca si copii, noi internalizam gandurile si judecatile de valoare ale celorlalti, in mod automat, fara sa le punem sub semnul intrebarii. Le adoptam atitudinea fata de viata ca si cum ar fi a noastra.

Parintele tau interior joaca astazi rolul pe care l-au jucat parintii tai pentru tine. Ceea ce ne poate imbunatati viata este schimbarea felului in care acest parinte interior isi indeplineste rolul. Acest lucru se face progresiv, prin sesiuni zilnice, in care invatam sa iubim, sa sprijinim si sa hranim copilul interior cat putem de mult, pana la stadiul in care acesta ajunge sa fie o personalitate complet pozitiva, plina de energie si dragoste.

Scopul nostru nu trebuie sa fie niciodata sa schimbam Copilul interior! El nu trebuie schimbat, el trebuie doar abordat cu cea mai mare dragoste si grija, pentru a reusi sa devina ceea ce a fost proiectat sa fie.

Copilul tau interior iti afecteaza viata mai mult decat vrei sa admiti. Pentru orice  lucru pe care vrei sa-l obtii in viata ai nevoie de cooperarea copilului tau interior. El este sursa energiei si a entuziasmului. Daca incepi sa faci o treaba din ce in ce mai buna ca parinte interior, copilul tau interior va incepe sa se simta mai bine si sa te ajute mai mult.

Parintele nostru interior va semana intotdeauna cu parintii nostri sau cu cei care ne-au crescut. Daca ai avut o copilarie plina de conflicte si de temeri, acum iti tratezi copilul interior in acelasi fel. Nu e vina ta. Ai avut atat de multa incredere in adultii din jurul tau si ai vrut sa le semeni atat de mult, incat ai devenit ca ei.

Insa acum ai control deplin asupra dialogului tau interior si este cazul sa nu mai dai vina pe ceilalti pentru faptul ca parintele tau interior este abuziv si controlator. Despre cum putem face acest lucru si o despre metoda self-parenting in detaliu, vom vorbi mai mult in articolul urmator.

Pana atunci, aminteste-ti: Tu esti singura persona cu care vei trai pentru totdeauna!Atat timp cat nu vei fi de acord sa iti iubesti singur copilul interior, celorlalti oameni le va fi foarte greu sa te iubeasca. De aceea, accepta-te neconditionat si din toata inima. Va fi cel mai bun lucru pe care il vei face in intreaga ta viata, pentru procesul tau de dezvoltare personala si evolutie spirituala.

Surse:

“Puterea este in interiorul tau”, Louise Hay, Editura Adevar Divi

“The self-parenting program”, Dr. John Pollard III

Nu există copii “problematici”, există părinți “problematici”!

Nu există copii “problematici”, există părinți “problematici”!

de | dec. 18, 2018 | Arhiva BioNET

Copilul – este oglinda familiei voastre! Nu există copii “problematici”, există părinți “problematici”!

De foarte multe ori, părinții cer ajutorul psihologului: “Ajutați-mă, am un copil problematic!”, “Fiul meu a devenit imposibil de controlat, ce ar trebui să fac?”

Dar oare există copii problematici? La această întrebare există doar un singur răspuns – NU!

Există doar părinți problematici. Iar copilul este oglinda familiei în care se reflectă totul: problemele dintre părinți, relațiile copil-părinte, contradicțiile și conflictele.

Adesea părinții îi cer psihologului să lucreze asupra comportamentului copilului. Şi cu cât mai mult lucrezi cu generația tânără, cu atât mai mult te convingi că printre ei nu există “problematici”, pur şi simplu mulți dintre ei au nevoie de un mediu sănătos. În schimb, printre părinți “cazuri dificile” sunt suficiente. Iată doar câteva exemple:

Părinții “generoși”

“Copilului meu nu trebuie să-i lipsească nimic!” – acesta este motto-ul și principiul de viață a acestor oameni. Ei înlocuiesc conceptul de a iubi, cu conceptul de a cumpăra. În loc să-i acorde copilului atenție, să-i dăruiască comunicarea, să-l răsplătească cu iubirea lor, să-i dea căldură și afecțiune, ei cumpără jucăria cea mai scumpă (adesea subconștient și chiar conștient, motivând acest lucru astfel: să nu mă deranjeze când mă odihnesc sau când lucrez”), angajând o dădacă sau un “profesionist” (neapărat cu studii pedagogice: “copilul să se dezvolte intelectual şi să fie bine educat”).

Părinții “anxioși”

La acești părinți orice gând despre copil este plin de anxietate. “El poate răci; se poate lovi; se poate speria…etc” Dar cea mai groaznică este teama că singur nu se va descurca (nu-şi va putea lega șireturile,  nu va putea folosi telefonul, nu va putea merge pe bicicletă).  Și dacă nu va face față singur, atunci trebuie ajutat! Şi îl ajută, ajută, ajută…Astfel de părinți ar trebuie să se gândească la întrebarea: “De unde a apărut expresia: “Băiatul mamei” sau “Fetița tatei?”

Părinţii “obosiţi”

Aceşti părinţi au obosit încă înainte să apară copilul în viaţa lor. Înarmându-se cândva cu iluzii despre viaţa de familie şi educaţia unui copil şi lovindu-se, după părerea lor, cu “viața de zi cu zi dură și dificilă“, își pierd imediat interesul şi pentru viața de familie, şi pentru educarea copilului. Expresiile preferate ale acestor părinţi sunt: “Nu alerga!”, “nu fă asta” “nu fă cealaltă”, “m-am săturat de tine”, “te voi pedepsi”, “am obosit de tine”.

Cel mai groaznic lucru pentru copil este lipsa atenției din partea unei persoanei apropiate, dragi. Şi pentru a obține această atenție, el e gata să facă totul.

Părinţii “perfecționiști”

“Trebuie să fii cel mai bun!” Este motto-ul lor. Astfel de părinți, de regulă, au cel puțin două diplome de studii superioare. Pe copil încearcă să-l dea la cea mai prestigioasă grădiniță, unde va studia aprofundat o limbă străină şi geometria lui Lobachevski. În ceea ce privește alegerea școlii, atunci, bineînțeles, pentru a studia acolo, vor depăși toate obstacole: vor veni din celălalt capăt al orașului, vor angaja profesori pentru ore suplimentare pentru a “corespunde nivelului”.

Părinţii “rataţi”

Paradoxal, acești părinți, la prima vedere, au obținut multe. Cu toate acestea, dacă vă uitați atent, puteți vedea în comportamentul lor o “amprentă” a unei dorințe nerealizate. Sport de performanţă, scena mare, expoziții personale a lucrărilor de artă – toate acestea nu le dau liniște mamelor şi taților ambițioși.

Cândva lenea, poate lipsa de motivație, de susținere,  împreună cu alte motive “obiective” nu le-au permis să-şi realizeze aceste dorințe. Însă copiilor, neapărat le vor “dărui” visul lor.

Părinții “manipulatori”

Copilul, pentru un astfel de părinte este doar o modalitate de a-i influența pe ceilalți: soț, părinți, alte rude. “Nu este pentru mine, este pentru copil!” – așa se adresează unul dintre părinți la celălalt. Şi cu cât copilul este mai neajutorat sau slăbit, cu atât are mai multe posibilități tata sau mama, de a-i influența pe ceilalți. Uneori, acești părinți, încercă astfel să păstreze familia distructivă, unindu-i pe toți împreună cu problemele copilului.

Desigur, copiii încă de la naștere, fiind înconjurați de “oameni apropiați” care au problemele de mai sus, crescând într-un mediu care nu contribuie la confortul lor psihologic, ei încearcă să se protejeze de această realitate. Şi atunci se manifestă mecanismele de protecție inconștiente sau strategiile-coping – modalități conștiente de protecție față de realitatea din jur, încercarea de a-şi raționaliza comportamentul, tendința de a evita gândurile despre propriile acțiuni și dorința de a scăpa de singurătate sau anxietate.

Și ce facem noi, părinți iubitori și sinceri? Ne confruntăm cu astfel de reacții comportamentale (printre care sunt diferite dependențe, lipsa dorinței de a învăța, tendința pentru un comportament social și antisocial, probleme de sănătate etc.), rostind cu voce tare: “Doamne, am un copil atât de problematic! ” Dar niciodată nu ne permitem cel puțin un gând. “Dar poate noi suntem părinți problematici?”

Sursa https://relatii.net