Soarta – Sarcinile Incarnării Prezente; Karma – Gresălile Incarnării Trecute.
Buna ziua, dragii mei! Astazi as vrea sa vorbim un pic despre Soarta și Karma.
Foarte mulți nu înteleg deferența între aceste doua noțiuni. M-am gandit că acest articol va fi de folos.
Așadar, Soarta – sunt Sarcinile Incarnării Prezente, iar Karma – Gresălile Incarnării Trecute.
Deci, Soarta înseamnă îndeplinirea și realizarea sarcinilor în această reîncarnare, iar Karma – importanța nerepetării greșelilor trecutului.
KARMA reprezintă O LEGE UNIVERSALĂ A CAUZEI ȘI EFECTULUI. Și bineînteles, orice lege încălcată aduce niște consecințe. Nu încalci legea – nu vei avea consecințe, în afară de cele pozitive)
Și pentru asta trebuie să cunoaștem legea KARMEI. Întreaga noastră viață este ciclică, se dezvoltă în spirală, prin urmare, evenimentele se repetă, iar oamenii tind să se comporte la fel în situații similare.
De exemplu, cei care nu au 7 în data nașterii, vor avea provocarea să le repete la fiecare 9 ani. Și este foarte important să treceți peste ele într-un mod diferit, să nu cedați provocărilor, ispitelor și să ieșiți din situație cu demnitate.
Atunci puterea de influență în următorii 9 ani va slăbi sau se va realiza ca o aventură complet inconfundabilă, despre care veți uita în curând.
Karma nu este atât de înfricoșătoare pe cât pare și chiar are două straturi pozitive.
În total, Karma are șapte straturi – două în sus și cinci în jos.
De aceea, pentru a ajunge la ultimul al șaptelea strat și a obține un merit solid, este nevoie să fiți conștient și perseverent.
La urma urmei, karMa este Mama care nu dorește să-și omoare copilul, ci să-l învețe!
Prin urmare, atunci când o persoană repetă Greșeala Întrupării Trecute, adică intră în primul strat sub zero, caracterul ei (a persoanei) se modifică. Ea este înclinată să-și manifeste în diferite situații Trăsăturile Karmice de Caracter, activând astfel al doilea strat inferior al Karmei.
Mecanismul este activat și acum viața va oferi niște ispite cărora nu puteți rezista. Acesta este al treilea strat al Karmei sub zero.
Dacă o persoană nu și-a dat încă seama că a intrat în probleme și că are nevoie urgent să-și schimbe atitudinea și comportamentul, să-și corecteze greșelile, atunci va primi o Returnare. Acesta este al patrulea strat al Karmei.
Dar chiar și Returnarea, deși va bate dureros, nu este atât de groaznică. Puteți repara mult. Însă dacă nici aici nu veți înțelege și veți continua să trăiți cum ați trăit, să faceți greșelile karmice din nou și din nou, atunci vine cea mai dificilă perioadă – al șaptelea strat Karmic.
Acesta este întotdeauna un eveniment dificil – prăbușirea afacerilor, boli grave, probleme în relații și familie, moarte.
După cum vedeți, pentru a ajunge la o astfel de stare, trebuie să însistați din greu, să greșiți și iarăși să greșiți.
Este mult mai ușor să stăpâniți cele două straturi superioare ale Karmei, să treceți în partea pozitivă și să uitați de prognozele cumplite.
Primul strat pozitiv al Karma peste zero – este Obstacolul Imaginar (OI) – un defect psihologic imaginar.
Se exprimă prin faptul că o persoană nu-și vede talentul în ceva, ci dimpotrivă, i se pare că asta face cel mai rău.
De exemplu, OI – 18 este exprimat în incapacitatea de a ierta, de a da drumul la situație, să ai încredere. Atitudine dureroasă față de minciună și trădare (crezi că ești tot timpul înșelat). Vulnerabilitatea și timiditatea subconștientului. Capacitatea de a ”încinge” situația până la punctul culminant al acesteia.
Dar, de fapt, 18 în ”+” – înseamnă o casă frumoasă și confortabilă, un apartament, relații bune în fanilie, o căsătorie armonioasă, nașterea copiilor. Muncă sau afacere la domiciliu; călătorii la distanțe scurte (prin țară). Succes în domeniul modei, frumuseței; afaceri hoteliere; restaurante.
Obstacolul Imaginar (OI) – defectul psihologic a apărut deoarece, cândva la ultima întrupare, această calitate pozitivă a fost utilizată pentru comiterea unei greșeli karmice.
Acum trebuie să realizați acest lucru, să depășiți bariera psihologică și să descoperiți talentul. Atunci se va activa cel mai înalt strat pozitiv al Karmei.
Iar alegerea întotdeauna vă aparține: să vă eliberați de frici și să descoperiți talente sau să plătiți cu sănătate, carieră și tot ceea ce vă este drag.
Când se calculează Karma, se construiește și un grafic al Karmei, unde este vizibilă intensitatea impactului.
De exemplu, dacă în calcul există un semn de distrugere și deces, iar scorurile sunt foarte mici, este evident că pericolul pentru sănătate nu este atât de mare. Persoana va trebui pur și simplu să reînnoiască ceva, eliberând trecutul. De exemplu, să reînnoiască o relație, să-și schimbe slujba obositoare sau viața o va face forțat.
De asemenea, este important să determinăm linia medie a Karmei și a Soartei. Întotdeauna este bine când linia medie a Sorții este mai înaltă decât linia medie a Karmei, ceea ce înseamnă că persoana are un potențial mare de a lucra cu sine, și poate supraviețui în orice situație critică.
Pentru cei care sunt preocupați serios de Soarta și Karma lor, vă invit la o consultație personală (online). Vă rog, să mă contactați în privat: sveta.lungu@yahoo.com, sau telefonic;0725873459