de Svetlana Lungu | iul. 12, 2025 | Arhiva BioNET
Maestrul nu vinde Lumina. El îți oferă șansa să-ți amintești că Lumina este în tine.
„Învățătura pentru care nu plătești poate deveni cea mai costisitoare, dacă nu o iei în serios.”
— Osho
Mulți încă se întreabă: „Dacă ai un dar, de ce ceri bani?”.
Cu o astfel de întrebare s-au confruntat aproape toți cei care lucrează în domeniul profesiilor de sprijin (psihologi, psihoterapeuți etc.) și al practicilor spirituale (vindecători, terapeuți, maeștri, ghizi și îndrumători). În această întrebare se ascunde o credință naivă că tot ce este spiritual trebuie să fie gratuit. Dar adevărul este că nici Cunoașterea, nici Lumina nu vin fără implicarea sufletului tău, fără efort și fără disponibilitatea de a-ți asuma responsabilitatea.
Abilitățile de a simți lumea subtilă și de a ghida pe cineva pe calea spirituală – acestea sunt daruri. Dar măiestria nu constă în a le avea, ci în a ști ce să faci cu ele.
Fiecare astrolog, bioenergoterapeut, numerolog, psiholog etc. este cineva care a ales acest drum.
Abilitățile de vindecare, de vedere, de lucru cu energiile, codurile numerice sau ciclurile stelare – acestea sunt daruri. Dar au fost daruri doar la început. Apoi a început învățarea. Sute de ore de studiu, căutare, practică, îndoieli. Mii de zile de lucru cu oameni, dureri pe care a trebuit să le parcurgă el însuși.
Zeci de cursuri, retreat-uri, seminarii – adesea plătite cu prețul propriilor bani, timp și chiar sănătate. Un specialist spiritual – nu este cineva căruia i-a căzut totul din cer.
Este cineva care a acceptat să treacă prin alchimia interioară pentru a deveni un canal pentru alții.
Cum spunea marele yoghin și Maestru Paramahansa Yogananda: „Adevărata cunoaștere vine prin experiență personală, durere și slujire.”
Totul în Univers există prin mișcarea energiei. Ai primit ajutor, o sugestie, o lumină – tu returnezi asta sub formă de recunoștință, acțiune, bani sau conștientizare.
Amintește-ți că trăim într-o lume materială. Și ea are propriile legi. Numerologul, bioenergoterapeutul, astrologul, psihologul etc. trebuie să plătească chiria cabinetului, electricitatea, internetul, să urmeze formări, să cumpere literatură, să investească constant în dezvoltarea sa. El cheltuiește timpul vieții sale – ceva ce nu se poate recupera. Este slujire – dar nu sacrificiu. Banii nu sunt rău. Ei sunt energie cristalizată a alegerii și a respectului.
În fiecare zi comunic cu multe personae. Am auzit și multe relatări despre oameni care s-au supărat pe trainerul, mentorul, maestrul lor. Supărarea pe maestru este supărarea pe Lumina pe care el a trezit-o în tine.
De ce te supără? Pentru că el te reflectă. Pentru că prezența lui tulbură straturi interioare, scoate la suprafață ceea ce este ascuns: frică, vină, mândrie, durere. Supărarea pe maestru este o formă de rezistență la propria transformare. Judecata este frica de a recunoaște forța altuia și propria vulnerabilitate.
Și mai mult – aceasta este un nod karmic, ce se poate manifesta în corp ca boală, în viață ca scenariu repetitiv: respingerea autorității – (conflicte cu figura tatălui/mamei); invidia față de succesul altora – (exhaustare, sărăcie, singurătate); supărarea pe mentor – (blocaj al cunoașterii și capacității de a învăța).
Adevăratul Învățător nu vrea putere. El este oglindă. Îți arată ceea ce trăiești deja în tine. Când te superi pe el, te superi pe acea parte din tine care se trezește. Acea parte care încă îți este frică să o accepți. Și da – când cere plată, te poate răni. Dar te rănește nu pentru că ar fi greșit, ci pentru că încă mai trăiește în tine frica de a deveni adult.
Supărarea pe Învățător este refuzul de a fi elev în propria viață. Iar judecata asupra faptului că el cere plată spune deseori despre o durere nerezolvată: respingere, dependență, autosacrificiu. „Un adevărat maestru nu te conduce – el doar luminează drumul.” Rumi
Nici Maestrul, nici psihologii sau terapeuții nu „vindecă”, nu „salvează”, nu „fac în locul tău”. Sarcina lor este să creeze un spațiu în care tu întâlnești sinele tău real. El îți poate da cunoaștere, dar să o trăiești – doar tu poți. El poate aprinde lumina, dar să mergi pe drum – doar tu.
Exact tu porți în tine scânteia lui Dumnezeu. Nu maestrul. Nu harta. Nu cifrele. Tu.
Nu am venit în această lume ca să căutăm puterea în afara noastră. Am venit ca să învățăm să iubim pe Dumnezeu în noi și în jurul nostru. Ca să recunoaștem că totul există deja în inima ta, în alegerile tale, în responsabilitatea ta.
Maestrul nu vinde Lumina. El îți oferă șansa să-ți amintești că Lumina — este în tine.
Tu plătești nu pentru o simplă prestație.
Tu plătești pentru că ești pregătit.
Pregătit să pășești pe calea ta. Să te întâlnești cu tine însuți, fără măști, fără așteptări.
Pregătit să pătrunzi în adâncuri unde există nu doar răspunsuri, ci și Cel care le privește.
Pregătit să accepți că vindecarea ta — este semn al maturității tale.
Svetlana Lungu, 2025
de Svetlana Lungu | iun. 30, 2025 | Arhiva BioNET
Fermoarul sufletului (încă o experiență personală)
Uneori am impresia că lumea îmi vorbește într-un limbaj aparte. Nu folosește cuvinte, așa cum suntem obișnuiți, nu scrie scrisori și nu sună la telefon. Ea șoptește prin imagini, gânduri spontane, fulgerări ale vederii interioare. Aceste viziuni sunt ciudate, uneori înfricoșător de precise. Simboluri, fraze, scene întregi apar brusc, ca și cum cineva invizibil mi-ar întinde un sul cu un mesaj.
Cu timpul, am învățat să am încredere în aceste impulsuri. Am înțeles că nu sunt întâmplătoare. De multe ori sunt legate de cei din jur — de durerea lor, de destinul lor, de ceea ce s-a ascuns în trecut sau este gata să izbucnească în viitor.
Această poveste este despre o fată. Nu eram apropiate, doar ne intersectam. Se remarca — nu doar prin înfățișare, ci și prin comportament. Era ceva… nefiresc la ea. De parcă juca un rol permanent, se prefăcea. Uneori părea caraghioasă, naivă, intenționat copilăroasă — ca și cum își crea o mască în care încerca să creadă și ea.
Astfel de fete și femei sunt tot mai des întâlnite în zilele noastre. Tinere influențate de postările din rețelele sociale despre o viață frumoasă și lipsită de griji alături de bărbați bogați, gata să își ofere timpul și trupul pentru o aparență de prosperitate și abundență. Dar puține dintre ele înțeleg adevăratele motive ale unui astfel de comportament. Este un subiect profund. Poate vom vorbi despre asta altă dată. Dar să revenim la eroina noastră.
Era frumoasă. Dar frumusețea nu-i părea suficientă. Obsesia ei pentru atracție, atenție, aprobarea bărbaților era aproape palpabilă. Știam că nu lucrează, iar viața ei era susținută de bărbați. Totul părea previzibil: rețele sociale, visuri glamouroase, dorința unei „vieți ușoare”. Dar simțeam — era doar o fațadă. Ceva nu era în regulă.
Într-una din discuțiile noastre scurte, la un momentdat s-a întors cu spatele către mine…și atunci s-a întâmplat: în mintea mea — ca o sclipire: cuvintele „clasa a cincea — a șaptea”. Apoi — imaginea: de la coccis până la ceafă, cu vederea interioară am „văzut” un fermoar închis care mergea de-a lungul coloanei vertebrale. O imagine simbolică, vie, pătrunzătoare. N-am putut să tac:
— Ce ți s-a întâmplat în clasele a cincea — a șaptea?
S-a întors. În privirea ei s-au perindat pentru o clipă vulnerabilitatea, durerea, precauția. Apoi — un zâmbet ironic:
— Atunci toți au început să plece la muncă în străinătate. Tata — în afară. Mama nu ne mai acorda atenție. Am rămas de capul nostru. Voiam să plec. Și am plecat. De la 14 ani am trăit singură, cum am putut.
În vocea ei — și oboseală, și o încercare de a părea puternică, și o supărare prost ascunsă. N-am mai întrebat nimic. Totul mi-a devenit clar. Simbolul „fermoarului” nu era doar o imagine. Era o pecete energetică.
Coloana vertebrală — axa vieții. Fermoarul — închidere, armură.
Acest simbol apare adesea ca un semn: personalitatea este „închisă”. Sufletul este închis. Canalele energetice sunt blocate. Emoțiile — reprimate. Amintirile — suprimate. Dar fermoarul nu este o capcană. Este un indiciu. Poate fi deschis.
Sufletul ei n-a rezistat pierderii sprijinului. Tatăl a dispărut din preajmă. Energia maternă s-a evaporat. Copilul interior n-a primit căldură. S-a închis. Dar corpul și-a amintit. A încuiat. Și acum semnalează: „Deschide-mă”.
Ea caută iubirea, caută grijă — ca în copilărie. Dar o face ca adult: prin trup, frumusețe, strălucire exterioară. Pentru că altfel n-a fost învățată. Pentru că a fi dorită — înseamnă a fi valoroasă.
Dar ”fermoarul” de pe spate spune altceva. Spune: „Sunt vie, sunt rănită, dar mă pot vindeca”. Acest simbol — este și protecție, și cale. Cineva trebuie să o ajute să găsească cheia. Sau — o va găsi ea însăși, când va fi pregătită.
Această poveste — nu este doar despre ea. Este povestea noastră. A celor care, cândva, s-au închis pentru că durerea era prea mare. A celor care învață din nou să se deschidă. Chiar dacă lent. Chiar dacă cu teamă. Dar — să se deschidă.
Lecțiile și traumele noastre sunt o cale dificilă, dar necesară. Amintește-ți că în spatele lor se află o viață plină de sens, libertate și lumină adevărată.
Aceasta nu este sfârșitul. Este o invitație. Să începi drumul înapoi — către tine. Către inima ta.
Către puterea ta.
Svetlana Lungu, 2025
de Svetlana Lungu | mai 20, 2025 | Arhiva BioNET
Talisman orgonic cu structurile Translighters. O călătorie interioară către Lumină, Echilibru și Claritate
Cred că vei fi de acord cu mine dacă spun că în interiorul fiecărui om există un potențial profund. Nu este doar un set de calități, talente și abilități — este un program viu al Sufletului, cu menirea sa, traseul său și o busolă interioară. Însă, pentru ca acest program să se activeze și să se manifeste, are nevoie de condiții favorabile.
Imaginează-ți că viața ta este ca o cameră. În această cameră se află totul: relațiile tale, munca, sănătatea, gândurile, sentimentele, visele. Dar dacă înăuntru este întuneric, zgomot și haos, chiar și cele mai importante lucruri se pierd. Nu poți înțelege unde este ieșirea, unde este sursa de căldură, ce îți dorești cu adevărat și încotro să mergi.
Lumea în care trăim creează, de fapt, condiții nu pentru trezirea interioară, ci pentru supraviețuirea automată. Conștiința este lumina din această cameră.
Cu cât conștiința este mai clară, cu atât vezi mai mult. Cu atât îți este mai ușor să iei decizii, să simți adevărul, să te auzi pe tine însuți.
Dar când conștiința este restrânsă, omul:
- nu poate lua decizii clare
- pierde legătura cu corpul și sentimentele
- repetă scenarii vechi
- renunță la misiunea sa, fără să știe măcar că o are
În interiorul fiecărei persoane se află un potențial profund. Nu este doar un set de calități, talente și abilități — este un program viu al Sufletului, cu destinația sa, traseul și navigația interioară.
Сa acest program să se activeze și să se manifeste, are nevoie de condiții favorabile.
Și iată ce este foarte important:
Ordinea noastră interioară este strâns legată de condițiile energetice externe. Capacitatea noastră de a fi conștienți, inspirați, implicați — depinde de puritatea câmpului, structura timpului și coerența sistemelor noastre.
Când câmpul este curățat, ordonat și stabilizat:
- apare liniștea interioară
- mintea devine clară și blândă
- intuiția începe să conducă fără efort
- viața se „adună” într-o linie unică
- întâmplările încetează să fie întâmplătoare — totul devine indicii
Talismanii orgonici, care includ structuri Translighters, cristale, frecvențe, energie orgonică — sunt instrumente care creează astfel de condiții. Ei funcționează ca ghizi invizibili către sinele autentic.
Ce sunt Translighters și cum acționează?
Translighters (www.translighters.ro) sunt structuri speciale energo-informaționale, bazate pe interacțiunea câmpului uman, a straturilor temporale și a propriei conștiențe. Ei nu doar protejează — ei ajustează câmpul persoanei la ritmul său natural, așa cum un diapazon ajustează un instrument.
Translighters funcționează pe principiul normalizării:
- nu blochează semnalele (ca dispozitivele de ecranare)
- nu impun un „șablon rigid” (ca armonizatoarele)
- ci ajută persoana să-și regăsească frecvența naturală, unică, în care îi este ușor să trăiască, să creeze și să se dezvolte
Acest lucru este deosebit de important în combinație cu matricea orgonică, care curăță câmpul de haos, stagnare și vibrații străine. Într-o astfel de „atmosferă”, conștiința, corpul și sufletul își amintesc cine sunt cu adevărat.
Rolul cristalelor în talismanele orgonice
Cristalele plasate în interiorul talismanului acționează ca chei către diferite stări. Fiecare piatră poartă propria sa vibrație. Fiecare piatră lucrează în sinergie cu fluxul orgonic și câmpul Translighters, creând o matrice vie, „inspiratoare”, în care persoana însăși devine sursa transformării.
De ce este important acest lucru astăzi
Talismanii orgonici cu structurile Translighters — nu sunt amulete în sens mistic. Sunt instrumente care:
- creează un mediu interior pentru creștere
- ajută la structurarea energiei timpului — pentru ca tu să ai resurse nu doar pentru supraviețuire, ci și pentru creație, iubire, misiune
- oferă acces la sinele superior — prin liniște, intuiție și cunoaștere interioară profundă
Ei nu fac munca în locul persoanei. Dar ajută structurile sale să-și amintească cum să fie în integritate. Și tocmai din această integritate se naște energia, sănătatea, puterea și vectorul clar în viață.
Lumea se schimbă rapid. Metodele vechi nu mai funcționează. Și majoritatea oamenilor simt că sufletul lor îi cheamă la un nou nivel.
Acest nivel necesită: decizii noi, putere nouă, gândire nouă și conștiință nouă.
Talismanii orgonici cu cristale și structuri Translighters ajută la crearea în interiorul nostru a unui câmp în care această mișcare este posibilă.
Mișcare nu către altcineva, ci către sine. Nu în exterior, ci în profunzime. Nu în luptă, ci în claritate.
Fiecare astfel de talisman este realizat în conformitate cu data nașterii, câmpul individual și sarcinile actuale ale Sufletului. Este ca un însoțitor tăcut, care nu vorbește în locul tău, dar îți amplifică vocea. Nu te forțează, dar te susține. Nu te înlocuiește, ci te readuce la tine.
Acesta nu este o simplă bijuterie. Este un punct de întoarcere.
Este un instrument de la care începe Viața — din liniște, putere și iubire.
de Svetlana Lungu | mai 5, 2025 | Arhiva BioNET
ARTA ÎNTOARCERII CĂTRE SINE
Nu-L căuta pe Dumnezeu în cer dacă nu L-ai găsit în propria respirație. În fiecare inspirație, în fiecare senzație a corpului, în fiecare clipă prezentă — El este deja aici!
(Svetlana Lungu)
În ultima vreme, tema conștienței a devenit tot mai populară. Mulți vorbesc despre cât de important este să învățăm să trăim conștient. Totuși, am observat că atunci când adresez această întrebare oamenilor care abia încep drumul lor interior, ei, de obicei, au dificultăți în a explica ce înseamnă cu adevărat să fii conștient și cum poate fi aplicat acest lucru în viața de zi cu zi — simplu, clar și concret.
De aceea, voi încerca să vorbesc despre asta cât mai clar și mai scurt posibil.
Pentru că, tocmai prin pași simpli către conștiență, poți începe întâlnirea cu tine însuți — cel adevărat.
Pierderea sinelui este boala secolului. Omul modern trăiește adesea în afara lui însuși. Este în telefon, în trecut, în gânduri despre viitor, în așteptările altora. Mănâncă fără să simtă gustul. Vorbește fără să audă. Doarme fără să se odihnească. Sufletul începe să bată la ușă — prin anxietăți, oboseală, gol interior.
Dar sufletul nu cere practici complicate. El cere doar prezență. Și iată că te oprești — și îți pui întrebări:
„Ce simt acum?”, „Unde sunt în acest moment — în corp, în minte, în trecut?”
Ce simți în acel moment: neliniște, tensiune în piept, sau poate — liniște? Dacă te observi — acest lucru este deja un mare început.
Pentru că majoritatea oamenilor trec pe lângă sine toată viața lor.
La prima vedere — sunt întrebări simple.
Dar dacă le adresezi nu cu mintea, ci din profunzimea inimii, ele pot deveni Porți. Porți către prezent, către tine, către Dumnezeu, către viața pe care o trăiești — nu pe cea pe care o treci mecanic, din zi în zi. În momentul în care îți întorci atenția în interior, intri într-o rugăciune. Chiar și atunci când nu există cuvinte. Aceasta este percepția meditativă — atunci când nu-L mai cauți pe Dumnezeu în afară, pentru că începi să-L auzi pe Cel care trăiește în tine.
Nu îți imaginezi. Tu auzi liniștea care te ascultă. Și în această liniște începe adevărata întâlnire. Conștientizarea stării de acum este primul pas spre vindecare. Nu putem schimba ceea ce nu observăm. Dar de îndată ce vedem — apare libertatea de a alege.
Nu mai ești o victimă a emoțiilor. Ești martor. Ești om.
Conștiința întoarsă spre interior capătă putere. Ceea ce luminăm cu atenția noastră începe să se transforme. Se modelează.
Creează realitatea — din interior spre exterior.
Nu-L căuta pe Dumnezeu în cer dacă nu L-ai găsit în propria respirație. În fiecare inspirație, în fiecare senzație a corpului, în fiecare clipă prezentă — El este deja aici.
Cum poți aplica această practică în viața de zi cu zi
De fiecare dată când simți că te pierzi — oprește-te. Inspiră.Și pune-ți întrebarile:
Ce simt acum? Cine sunt eu? Unde sunt în acest moment: în minte? în corp? sau într-o fantezie despre cum „ar trebui să fie”?
Nu analiza. Simte. Doar fii cu ceea ce este. Și vei simți: în acest moment deja există pace. Deja există răspunsul. Aceasta este conștiența. Aceasta este viața.
Conștiența nu este o tehnică. Este un act de iubire față de sine. Este un mod de a trăi — nu pe pilot automat, ci în contact viu cu realitatea.
Pentru că doar în prezent ești viu.
Doar aici poți iubi, crea, fi.
Svetlana Lungu, 2025
de Svetlana Lungu | mai 4, 2025 | Arhiva BioNET
Dincolo de vină și resentimente: viața fără „programul” Iertării (încă un mesaj de la Sinele Meu Superior)
În cultura umană, iertarea a devenit aproape un ritual — ceva ce „ar trebui” făcut atunci când lucrurile nu merg bine. Am fost învățați să cerem iertare și să iertăm, ca și cum acest gest ar fi o parte obligatorie a maturizării morale.
Dar rareori ne întrebăm: și dacă însăși nevoia de a ierta nu este decât o etapă temporară în evoluția conștiinței? Dacă sentimentele de vină și de resentiment apar acolo unde încă nu există suficientă claritate, prezență și acceptare profundă? Dacă iertarea este, de fapt, un „program” interior, care se activează atunci când nu suntem complet conștienți de ceea ce trăim?
Acest text este scris pe baza unui nou mesaj primit de la Sinele Meu Superior. Este o invitație de a privi iertarea nu ca pe o obligație sau un gest moral impus, ci ca pe o stare de tranziție prin care sufletul trece atunci când este în căutarea autenticei libertăți interioare. Libertatea de a trăi dincolo de vină și resentimente. În liniște. În maturitate. În prezență.
Să fim sinceri: rareori punem la îndoială însăși existența iertării. O considerăm firească — un instrument etic, o cale spre vindecare, un act de iubire. Dar, într-o zi, mi-a fost arătat — nu prin gând, ci printr-o cunoaștere profundă și interioară — că programul iertării nu este obligatoriu. Nu este etern. Și, poate, nici nu ar fi existat, dacă nivelul conștiinței umane ar fi fost mai înalt încă de la început.
Sinele Meu Superior mi-a amintit: iertarea este un pod temporar. Este util, important, dar rămâne totuși o construcție de trecere. La un moment dat, acel pod nu va mai fi necesar. Pentru că va dispărea tot ceea ce îl făcea necesar: vina, judecata, resentimentul, separarea.
Iar atunci, omul va păși într-un spațiu în care totul este acceptat pe loc, în care totul este trăit cu claritate, în care iertarea se dizolvă de la sine în prezență.
Să privim, așadar, dintr-un alt unghi: De ce apare, în fond, această nevoie de a ierta?
De ce ar trebui să iertăm pe cineva sau să cerem iertare? Poate doar pentru că, cândva, cineva ne-a spus că Dacă nu ierți, în interiorul tău se vor declanșa procese care te vor bloca și nu te vor lăsa să mergi mai departe.
Dar, de fapt, aceste procese nici nu ar fi trebuit să apară. Noi, oamenii, putem alege să nu creăm astfel de situații.
Dacă, din start, nu generezi în tine emoții de respingere, nemulțumire, judecată, vinovăție sau resentiment — nici față de tine, nici față de altcineva — atunci nu mai există necesitatea de a ierta sau de a cere iertare.
Asta înseamnă că nivelul meu de conștiință este suficient de înalt încât să nu creez conflicte.
De obicei, nu ne este ușor să mergem și să cerem iertare. Mai frecvent se întâmplă ca oamenii să aștepte ca altcineva să le ceară iertare. Ai observat? Întreabă-te mereu: de ce este așa?
Oamenii activează acest mecanism în ambele direcții: atât atunci când încearcă să ierte, cât și atunci când cer iertare.
Adevărul este că, dacă nu există în tine dorința de răzbunare, de supărare sau sentimentul de vinovăție — nici nu mai ai nevoie să ierți și nici să ceri iertare. Când ceri iertare, de cele mai multe ori la bază se află vinovăția. Când îl ierți pe celălalt, de obicei, în interiorul tău există un resentiment.
De aceea este atât de important să fim atenți la aceste două emoții: vinovăția și resentimentul — ele stau de o parte și de alta a aceluiași conflict interior.
Când ne adresăm cuiva și îi cerem iertare, ne confruntăm cu propria vinovăție. Când încercăm să iertăm pe cineva, ne confruntăm cu propria noastră obidă.
Iar dacă este vorba despre iertarea propriei persoane, de regulă, în interior acționează ambele forțe simultan: și vinovăția, și resentimentul —ambele îndreptate spre tine însuți, strâns legate într-un nod profund.
În esență, aceste două emoții sunt născute din lipsa iubirii, a acceptării, a conștientizării și a prezenței.
A ierta înseamnă SĂ ELIBEREZI ȘI SĂ TE ELIBEREZI. Iertarea este, metaforic vorbind, îndepărtarea „lanțurilor”. Dar aceste „lanțuri” nici nu trebuie puse – nu există o astfel de necesitate.
Așadar, ce este important să înțelegem și să reținem: iertarea, ca atare, nu există. Există doar conștientizarea și eliberarea de sine (în primul rând), care ușurează starea interioară și deschid calea către viitorul tău.
De aceea repet încă o dată: dacă nu vedem, nu înțelegem și nu conștientizăm acest mecanism „vină – resentiment”, noi înșine ne punem „cătușele” pe mâini. Conștientizând că la ambele capete se află aceste două emoții — vinovăția și resentimentul — începe să le observi. Și, învățând să observi, vei deveni capabil să transformi aceste energii chiar în acest moment, aici și acum.
Repet încă o dată: este necesar să începi să conștientizezi. Asta înseamnă să devii Observatorul, să fii capabil să faci un pas înapoi ca să vezi ce se întâmplă de fapt, nu să te arunci cu capul înainte în vârtejul pasiunilor – ci, metaforic vorbind, să reduci turațiile.
Ce înseamnă „să reduci turațiile”? Imaginează-ți o mașină sau o roată de mașină. Iar această mașină poate strivi atât pe tine, cât și pe altcineva. Așadar, înțelegând asta – reduce viteza. Conștientizează situația, încetinește, sau chiar oprește-te complet pentru a înțelege: încotro mergi, de ce și dacă mai are sens să te grăbești orbește?
Și atunci, programul „iertării” pur și simplu va dispărea, pentru că nu va mai exista nevoie de acest mecanism, din moment ce totul este conștientizat AICI și ACUM.
Pe Pământ există oameni pentru care iertarea nu mai este o necesitate, ci o etapă deja depășită. Ei nu mai au nevoie să se ierte pe ei înșiși sau pe alții, și nici nu așteaptă să fie iertați la rândul lor. Pentru că trăiesc dintr-o stare de conștiență și responsabilitate interioară.
Ei văd clar că fiecare alegere pe care o fac este a lor. Și, prin urmare, acționează nu din vină, nu din frică, nu din obligație, ci dintr-un acord interior profund cu sinele lor.
Chiar dacă celălalt simte resentiment, chiar dacă cineva rămâne „atașat” de trecut – ei nu se implică în acel nod. Nu din indiferență, ci pentru că nu creează noduri.
Ei sunt în pace cu ei înșiși.Iar această pace este starea lor naturală.
Atunci când în interior se naște înțelegerea, când percepția devine clară și completă, pur și simplu nu te mai agăți de reacțiile, așteptările sau emoțiile altora.
Nu mai simți nevoia să ierți pe cineva. Nu te implici – pentru că ești în armonie cu tine însuți.
Aceasta este adevărata smerenie – nu supunere, ci o stare profundă de acord interior. În limba rusă, cuvântul „СМИРЕНИЕ” (smirenie) este înțeles tocmai în acest fel – a fi cu pacea în tine.
Iar când ești în pace, întreg pe dinăuntru și liniștit, vinovăția și resentimentul nu apar. Prin urmare, nu mai există nici necesitatea de a activa „programul iertării”.
Pentru că iertarea este un mecanism care se declanșează doar atunci când lipsește conștiența, prezența, acceptarea.
Dar până când omul își amintește de acest adevăr, până când învață să trăiască în acea stare, iertarea rămâne o punte necesară între durere și conștientizare, o scară temporară către prezența eternă. Devine un pas către sine, o trecere de la conflictul interior la pacea interioară, o practică prin care sufletul învață să vadă, să accepte și să elibereze.
Și doar atunci când în interior apare adevărata liniște, iertarea se dizolvă – pentru că nu mai este nimic de care să te agăți. Rămâne doar prezența.
Cum putem transforma aceste energii?
Îți propun un exercițiu foarte simplu și, în același timp, profund eficient. De fiecare dată când simți că în interior se ridică un val – fie că este greutatea vinei, fie că este povara resentimentului – amintește-ți acest CHEIE.
Este blândă ca respirația și puternică precum o rugăciune:
MĂ SMERESC. ȘI ELIBEREZ.
MĂ SMERESC. ȘI ELIBEREZ.
Încearcă să simți câmpul care se naște în interiorul acestor cuvinte.
Ascultă cum spațiul se lărgește instantaneu. Cum devine mai multă lumină.
Cum totul se liniștește înăuntru. Devine liniște. Claritate. Libertate.
Mă smeresc. Și eliberez.
Fără luptă. Fără analiză. Pur și simplu — permit să fie.
Și mă întorc la mine însămi.
În pace. În liniște. În respirația momentului prezent.
Svetlana Lungu, anul 2025