Inteligenta emotionala reprezinta capacitatea de a constientiza propriile emotii si de a le recunoaste pe cele ale altor persoane, precum si a le utiliza in mod adecvat in raport cu noi insine si cei din jur (Daniel Goleman). Psihologul John Gottman, in cartea sa, “Cum cresti un copil inteligent emotional” spune ca atunci cand iti ajuti copilul sa inteleaga si sa faca fata unor emotii precum furia, frustrarea sau confuzia, ii dezvolti implicit inteligenta emotionala.
Expertii spun ca primii ani din viata sunt esentiali pentru acest proces, deoarece tocmai atunci apare intreg arsenal de emotii cu care se confrunta copilul pentru prima data. Bineinteles, familia este locul cel mai important pentru a-l ajuta sa se dezvolte emotional. Tot Gottman propune cateva metode prin care poti dezvolta inteligenta emotionala a copilului tau.
Iata cateva:
Ajuta-ti copilul sa recunoasca emotiile. Cei mici au un vocabular destul de limitat, de aceea intampina probleme in a descrie ce anume simt. Il poti ajuta prin diferite activitati practice sa inteleaga cum se manifesta fiecare emotie. De asemenea, invata-l sa recunoasca semnele fiziologice prin care se manifesta emotiile. De exemplu, cand este rusinat, i se inrosesc obrajii, cand este furios, apare tensiune in corp, cand este speriat, poate simti cum ii bate inima mai tare etc. Invata-l ca atunci cand aceste semne sunt foarte intense, este bine sa se opreasca si sa respire adanc de cateva ori si apoi sa exprime prin cuvinte emotia resimtita.
Asculta cu empatie. Acorda atentie modului in care cel mic iti spune ca se simte, apoi reflecta aceste emotii ca intr-o oglinda, prin tine. De exemplu, daca iti spune ca e trist fiindca ar vrea sa stai mai mult timp cu el, ii poti spune “Sunt de acord cu tine. Inteleg ca esti suparat fiindca nu sunt indeajuns de mult timp cu tine. Vom incerca sa rezolvam problema asta impreuna”. De asemenea, povesteste-i despre cum te-ai simtit tu in situatii asemanatoare. Foarte des, cei mici nu stiu sa vorbeasca despre emotii. Asa ca este important sa incepi tu o discutie despre cum se simte copilul tau daca observi ca este mai retras, mai impulsiv sau mai agresiv decat de obicei.
Valideaza emotiile copilului. In loc sa ii spui ca nu are niciun motiv pentru care sa fie suparat (mai ales daca e vorba de o problema minora), recunoaste-i emotia. Spunandu-i ca nu e normal sa reactioneze sau sa simta intr-un mod sau altul, il vei face pe copil sa creada ca este ceva in neregula cu el.
Foloseste conflictul in rezolvarea problemei. Atunci cand copilul tau se cearta cu tine sau cu un alt copil, ajuta-l sa se calmeze si sa caute o solutie. De exemplu, daca se simte furios pentru ca altcineva i-a luat o jucarie, in loc sa il loveasca, cere-i sa se gandeasca la ce altceva ar putea face.
Incurajarea prieteniilor. Cultivarea unei relatii cu “cel mai bun prieten” e o etapa importanta in dezvoltarea personala. Dupa ce anii copilariei trec, este mai greu sa deprindem abilitatea de a ne face prieteni.
Fii un exemplu de urmat. Pastreaza-ti calmul atunci cand te afli in situatii dificile, invatandu-l astfel, in mod indirect, ca emotiile pot fi gestionate. Invata sa faci fata frustrarii, furiei sau tristetei si accepta ca aceste trairi fac parte din viata fiecaruia dintre noi. Aminteste-ti ca esti un exemplu pentru copill tau, nu numai prin comportament, ci si prin modul in care gandesti si traiesti emotional situatiile dificile.
Bineinteles, imbunatatirea inteligentei emotionale nu este un proces in cinci, ci o lunga calatorie pe care o incepeti in familie si pe care copilul o va continua toata viata, chiar si dupa ce devine independent. Impreuna cu el si tu vei invata o multime de lucruri despre propria persoana , dar tocmai in asta consta bucuria de a fi parinte. In familia voastra cum se intampla acest proces?