Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Tot ceea ce există, oamenii, animalele, plantele, şi chiar pietrele, emit particule, produc emanaţii, şi această atmosferă fluidică, subtilă, care înconjoară orice lucru, o numim aură. Evident, ea nu este vizibilă, cu excepţia clarvăzătorilor, multă lume nici nu ştie că există. Aura este deci acest fel de halou care înconjoară fiecare fiinţă umană, cu diferenţa că la unii este vastă, luminoasă, puternică, posedă vibraţii intense, în timp ce la alţii, din contră, e mică, ştearsă, urâtă.

Putem compara aura cu pielea. Cunoaşteţi importanţa pielii pentru corpul fizic. Ea are numeroase funcţii. Mai întâi, are o funcţie de protecţie, e un scut, o carapace: protecţie împotriva şocurilor, contra substanţelor nocive, contra diferenţelor de temperatură, etc… Apoi, o funcţie de schimb, pentru că pielea absoarbe, respiră şi elimină. În fine, pielea este un organ de simţ, pentru că prin intermediul ei simţim temperatura, contactul, durerea, etc… Dar, nu mă voi opri la aceste funcţii, nu e domeniul meu, dacă vreţi informaţii detaliate, le veţi găsi în cărţile de anatomie şi fiziologie. Ceea ce mă interesează e să fac o paralelă între piele şi aură. Aura posedă aceleaşi funcţii ca şi pielea. Putem spune că este pielea sufletului, ea este cea care-l îmbracă, care îl protejază, care îi dă sensibilitatea, şi, în fine, ea e cea care permite să lase să treacă curenţii cosmici care permit schimburi între sufletul uman şi toate creaturile, până la astre, între sufletul unei creaturi şi Sufletul universal. 
Putem, de asemenea să comparăm aura cu atmosfera care înconjoară pământul. Da, e extraordinar! Pământul posedă o perdea de protecţie, pielea sa. Ea e un pic mai îngroşată ca a noastră, e adevărat, dar joacă exact acelaşi rol. 
[…]

Dar, să revenim la aură. Cum v-am spus, ea e constituită din emanaţii, dar nu numai ale corpului fizic, pentru că acestea nu sunt suficiente pentru a forma aura. Aura, e mai complexă, e o combinaţie a tuturor emanaţiilor a tuturor corpurilor subtile, şi fiecare dintre ele, prin emanaţiile sale, adaugă noi nuanţe. Corpul eteric al omului formează o aură care penetrează aura corpului fizic şi această aură a corpului fizic şi eteric ne arată sănătatea şi vigoarea sa. Corpurile astral şi mental, prin activitatea lor – sau inerţia lor -, calităţile – sau defectele – lor, adaugă alte emanaţii, alte culori la aura de mai sus, dezvăluind astfel natura sentimentelor şi gândurilor omului. Şi dacă corpurile cauzal, budhic şi atmic sunt trezite, ele adaugă alte culori, mai luminoase, alte vibraţii, mai puternice. 

Emanaţiile celor trei corpuri superioare formează corpul de slavă, pe care apostolul Pavel l-a menţionat în Epistolele sale. V-am mai vorbit despre acest lucru. Îl numim de asemenea corpul nemuritor, corpul luminii sau corpul lui Christos. Când, în momentul schimbării la faţă pe muntele Tabor, Iisus a apărut cu Moise şi Ilie discipolilor Petru, Iacov şi Ioan, era atât de luminos şi radios că ei nu au putut suporta această strălucire şi au căzut la pământ. “Faţa sa strălucea ca soarele, spun Evangheliile, veşmintele sale au devenit albe, ca şi lumina.” Această transfigurare era o manifestare a corpului de slavă.
Corpul de slavă, ca şi aura, este o emanaţie a fiinţei umane, dar în timp ce aura exprimă totalitatea fiinţei – defectele ca şi calităţile – corpul de slavă este expresia vieţii spirituale cele mai intense. De aceea, corpul de slavă se manifestă numai la mari Maeştrii. Graţie acestui corp, cu adevărat pur şi luminos ei vindecă bolnavii, aduc binecuvântări pe oriunde trec şi călătoresc prin spaţiu. 

Aura este deci fuziunea tuturor emanaţiilor fiinţei întregi. De aceea, când un Iniţiat vrea să cunoască o persoană, el nu observă anume aparenţa sa exterioară: fizionomia, gesturile, limbajul său; nu, ci el se străduie să-i simtă aura. Toate culorile, forţele şi emanaţiile fluidice care omul le răspândeşte în jurul său, şi pe care nu le poate ascunde, nici controla, iată, ce observă Iniţiatul! Anumite persoane sunt adevăraţi artişti în camuflaj: ele îşi stăpânesc perfect gesturile, privirea, vocea, limbajul. Ceea ce nu ştiu, este că ele nu au nici o putere asupra manifestărilor subtile ale vieţii lor interioare. Gândurile lor, sentimentele lor, creează forme, culori pe care ele nu au nici o putere să le schimbe sau să le ascundă. De aceea, pentru un Iniţiat, totul este clar: dacă fiinţele sunt în armonie sau în dezordine, dacă emană din ele ceva constructiv, benefic, luminos, o atmosferă care te întăreşte sau te purifică, sau, din contră, te îmbâcseşte, el simte imediat. Şi chiar şi sănătatea este vizibilă pe aură, starea ficatului, a plămânilor, a creierului, etc… toate acestea sunt vizibile în aură. 
[…]
Deci, cei care au tot timpul gânduri bune, credinţă, speranţă, bunătate, puritate, sunt beneficiarii tuturor bogăţiilor naturii şi ceea ce este rău nu poate să-i atingă, să intre în ei. Astfel, ei sunt protejaţi, ca de un scut. Scutul pe care îl poartă cavalerii în poveşti nu e nimic altceva decât simbolul aurei.
[…]
Umanitatea de acum e obişnuită să îmbunătăţească numai aparenţa, dar în viitor se va insista asupra avantajelor aspectelor părţilor interioare, şi, în loc să alerge la toate institutele de frumuseţe terestre, femeile vor intra în propriul lor institut de frumuseţe spiritual, adică vor lucra asupra aurei lor. Acesta e un veritabil institut de frumuseţe. O aură intensă, luminoasă înfrumuseţează… şi, cel puţin, e o frumuseţe durabilă! Pe când, o femeie care iese dintr-un institut de frumuseţe este veselă pentru 24 de ore… dar poimâine, ce tablou vechi! Ei da, aceasta e pentru că îmbunătăţirea nu vine din interior, iar tot ceea ce nu vine din interior, nu durează. 
[…]
Una din funcţiile aurei este de a asigura schimburile între astrele exterioare şi astrele care sunt în noi. Dacă aura noastră e impură, întunecată, nu numai că nu poate sesiza curenţii benefici, dar ea îi captează pe cei malefici. Spunem că există planete benefice şi planete malefice.
[…]
În schimb, dacă aura sa e pură, puternică, toate influenţele, chiar şi cele proaste, devin bune pentru el. 
[…]
Deci, acei care se lasă purtaţi de anumite emoţii sau anumite slăbiciuni îşi ard fără încetare aura, şi când forţele benefice vor să pătrundă în ei pentru a-şi face cuib, ele sunt împiedicate de veritabile carapace de culoare ştearsă şi opacă. Să presupunem că trăiţi o viaţă nerezonabilă, haotică, aura voastră va fi atunci traversată de multe turbioane şi vibraţii dezordonate, şi ea nu va mai putea fi un ecran suficient de puternic pentru a rezista atacurilor şi ostilităţilor lumii invizibile. Apoi, schimburile pe care le faceţi cu universul şi cu toate creaturile nu vor mai fi armonioase. După legea afinităţilor, veţi atrage din univers numai ceea ce este dezordonat, haotic şi sumbru, iar ceea ce este luminos, veţi respinge. Deci, dacă aura voastră este impură, ştearsă, haotică, toate forţele armonioase, pure şi luminoase vor rămâne în afară, şi numai ceea ce este şters şi urât se va scufunda în ea, pentru că ea nu va lăsa să treacă decăt ceea ce i se aseamănă. Cum spunem noi în Bulgaria: “ Măgarii râioşi se adulmecă între ei, peste şapte dealuri”… şi se regăsesc!
[…]
O aură pură aduce, mai întâi, ameliorări în voi înşivă, dar ea transformă, de asemenea, şi ambianţa din jurul vostru, de aceea unii încep să vă iubească: fără a şti pentru ce, ei se simt bine în apropierea voastră. În realitate, ei simt prezenţa fiinţelor luminoase pe care aura voastră le atrage. Entităţile celeste iubesc culorile pure, şi când zăresc o fiinţă înconjurată de această lumină şi aceste culori, ele fug spre ea, aşa cum entităţile tenebroase merg după oamenii vicioşi şi răi şi îi fac respingători pentru anturajul lor. Dar oamenii sunt atât de inconştienţi, nu ştiu nici de ce, nici cum atrag lucrurile bune sau rele.
[…]
Nu e bine să se creadă că dezvoltând o singură calitate, veţi obţine toate binecuvântările. Nu, fiecare lucru e determinat în univers, şi fiecare virtute atrage o binecuvântare determinată. Ar fi prea lung să vă vorbesc de toate nuanţele, dar puteţi să vă gândiţi voi înşivă. Dacă ştiţi să observaţi, ar fi trebuit să o remarcaţi în circumstanţele simple ale vieţii. Când cineva vorbeşte, se exprimă cu forţă şi convingere, şi această convingere influenţează pe alţii. Dar analizaţi-i bine cuvintele, poate vă veţi da seama că spune multe prostii. Invers, există persoane inteligente şi care vorbesc inteligent, dar nu au capacitate de convingere, nu sunt ascultate. Forţa de convingere e un lucru, iar inteligenţa e un altul! Sunt virtuţi diferite care dau aurei diferite calităţi. Trebuie să reflectaţi la aceasta şi să înţelegeţi că muncind zilnic pentru a vă îmbogăţi aura cu calităţi noi, veţi obţine tot ceea ce vă doriţi.” Omraam Mikhael Aivanhov (mistic, filozof, clarvazator)

Afla mai mult despre aura ta, folosind Metoda GDV – Bioelectrografie: https://vedereintuitiva.ro/diagnosticare/

Remedii pentru aura ta: www.translighters.ro