CARL GUSTAVE JUNG SPUNEA: ”NU EXISTĂ TRANSFORMARE A ÎNTUNERICULUI ÎN LUMINĂ, FĂRĂ EMOȚIE”.
As vrea să vorbim despre emoții. Putem să spunem ca emoţiile dau culoare fiecărei clipe şi ar fi greu să ne imaginăm cum ar arăta viaţa noastră în lipsa lor.
Însă să ținem minte că emoțiile care ne copleșesc ne blochează rațiunea. Este motivul pentru care de multe ori nu reușim să luăm în considerare recomsndările de bun-simț ale celor din afara unei situații.
În asemenea momente se recomandă să evităm pe cât posibil luarea deciziilor, deoarece există riscul să le regretăm ulterior. Dar asta e greu de realizat când suntem împinși să acționăm în virtutea unor stări intense, după cum cred că știi. Greu, dar nu imposibil! Şi se poate exersa.
Atunci când suntem furioși sau foarte îngrijorați apar unele zone contractate la creier, iar creierul primeşte impulsuri de disconfort. Este oare posibil ca, relaxând corpul, să se diminueze furia și îngrijorările? Răspunsul la aceste întrebări este – da!
Partea bună este că poți învăța unele tehnici de autocontrol și îți poți antrena mintea în mod similar antrenamentului fizic. Uneori poți exersa de unul singur, alteori ai nevoie de un ajutor suplimentar și atunci recomandarea este să apelezi la un specialist.
La Atelierele noastre de Vedere Intuitivă vei avea posibilitatatea să conștientizezi unde ”se naște emoția” și în ce parte al corpului tău trăiește.
Exercițiile învățate la atelier te vor ajuta în gestionarea lor, și ca bonus la creșterea percepției intuitive.
Mai jos poți să vezi unul din exercițiile practicate la atelierele noastre: ”Trăiește sau este decedat? ” Vei vedea cum folosind starea noastră interioară, emoțiile noastre să ne dăm seama, de exemplu, dacă persoana este în viață sau este plecată din această dimensiune.
Ateliere de Vedere Intuitivă pentru COPII: https://vedereintuitiva.ro/ateliere-vedere-intuitiva-pentru-copii/
Ateliere de Vedere Intutivă pentru ADULȚI: https://vedereintuitiva.ro/ateliere-vedere-intuitiva-pentru-adulti/