Cu toții căutăm fericirea. Unii chiar o găsesc, cei mai mulți nu dau de ea deloc în timp ce alții, cei mai puțini, și-o creează! Fericirea este o alegere, o decizie, o creație și lucrezi la ea tot timpul. Este acel echilibru dinamic care necesită continuă atenție și concentrare.
Unul dintre cei care a decis că mai degrabă își creează fericirea decât să o caute sau să spere visător că i se va întâmpla, așa… “de la sine” să fie fericit este Mattieu Ricard.
Ricard este un domn de 66 de ani care a hotărât că este mai important pentru el să își creeze fericirea în loc să o aștepte să îi pice-n poală. Astfel, la 26 de ani a părăsit viața burgheză de Paris și s-a mutat în India unde a studiat Budismul. Astăzi este cel mai fericit om din lume (cu acte-n regulă!), un bun prieten al lui Dalai Lama și un foarte respectat cunoscător al religiei.
Ricard vede traiul unei vieți bune și manifestarea compasiunii nu ca pe o regulă religioasă dictată din prea-înalturi, ci ca pe o metodă practică către fericire.
Este clar că meditația zilnică are mult mai multe efecte benefice decât s-a crezut inințial și contribuie “exceisv” la starea de feicire. Neurologul Richard Davidson a verificat funcțiile creierului călugărului budist folosind 256 de senzori acesta făcând parte dintr-un studiu realizat cu sute de practicanți avansați ai meditației, realizat la Universitatea din Winsconsin.
Radiografiile arată că atunci când realizează meditația cu starea de compasiune, creierul lui Ricard generează unde Gamma (cele care au legătură cu conștiența, atenția, învățarea și memoria) “cum nu s-a mai văzut până acum în literatura de specialitate” (neuroștiința) spune Dr. Davidson.
Graficele arată de asemenea și o activitate excesivă în cortexul prefrontal stâng, în comparație cu cel drept, ceea ce îi permite să aibă o capacitate de fericire “anormal” de mare precum și o reducere accentuată a negativității.
Cercetarea în domeniul neuroplasticității creierului este încă la început de drum iar Ricard a fost pe baricade, punând umărul serios la acest demers participând în numeroase experimente revoluționare alături de cercetători de renume din întreaga lume.
“Timp de 12 ani am vrut să înțelegem efectul de durată medie și îndelungată pe care îl are meditația cu starea de compasiune, de atenție și asupra echilibrului emoțional” spune Ricard. Am descoperit rezultate remarcabile atât la meditatorii “de cursă lungă” care au realizat mai mult de 50.000 de meditații de-a lungul vieții cât și la cei care au realizat meditații scurte, de doar 20 minute timp de 3 săptămâni, care este desigur, mult mai la îndemâna omului modern.”
Acesta a adăugat: “Este un subiect minunat de cercetare pentru că ne arată că meditația nu înseamnă doar a sta extaziat sub un copac mango ci modifică creierul complet și drept urmare, te schimbă pe tine și ceea ce ești.”
Ricard consideră că meditația alterează abilitățile creierului și dezvoltă și îmbunătățește starea de fericire a oamenilor în același mod în care dezvolți mușchi ridicând greutăți.
1. O minte sănătoasă trebuie să fie ca o oglindă – chipurile pot să se reflecte în oglindă dar nici unul nu rămâne. Folosește aceeași tehnică și când vine vorba despre gânduri: lasă-le să treacă prin mintea ta dar nu te gândi prea mult la ele.
2. Este imposibil să oprești gândirea dar focalizarea asupra unui anumit sunet sau asupra curgerii respirației calmează mintea, dăruind mai multă claritate. Controlul minții nu înseamnă să limitezi libertate ci să nu fii sclavul gândurilor tale. Gândește-te că e ca și cum mai degrabă cârmești barca ta decât să o lași în voia valurilor.
3. Fii conștient – fii atent la respirația care intră și iese. Dacă observi că mintea o pleacă la plimbare, adu-o ușor înapoi cu blândețe, focalizându-te pe respirație. Asta este Mindfulness, conștiența prezentă. Poți să o folosești și cu alte senzații pentru a te re-aduce în “acum” în loc să te pierzi în trecut sau să bântui în viitor. Poți să te focalizezi pe căldură sau pe sunetele pe care le auzi.
4. Odată ce ai deprins această abilitate, poți să o folosești pentru a cultiva calități cum ar fi bunătatea sau să rezolvi emoții negative. Cu toții am trăit o iubire sfâșietoare dar aceasta de obicei
durează aproximativ 15 secunde. Poți folosi forța și puterea fenomenală a acestei stări și o poți focaliza asupra meditației. Dacă simți că se pierde, o poți re-aprinde în mod conștient.
5. Exact ca exersarea cântatului la pian, practicarea a 20 de minute pe zi are un impact mult mai mare în timp comparativ cu practicarea a doar câteva secunde. Perseverența și practica regulată este la fel de importantă. Exact ca și cum ai uda o plantă.
6. Poți folosi meditația pentru a te distanța de gândurile negative. “Poți să privești experiența ta ca pe un foc ce arde. Dacă ești conștient de furie, nu mai ești furios. Când ești conștient de anxietatea pe care o trăiești, nu mai ești anxios, ești doar conștient.” Atunci când devii conștient de aceste emoții, nu le mai întreții și astfel se vor domoli până când dispar de tot.
7. În doar o lună de zile vei observa mari beneficii cum ar fi reducerea nivelului de stres și o stare generală de bine precum și schimbări la nivel cerebral. Cei care spun că nu au timp să mediteze ar trebui să se mai uite odată la lista de beneficii: “Merită să investești 20 de minute pe zi dacă îți oferă toate resursele pentru a face față la tot ce ai de întâmpinat în restul de 23 de ore și 40 de minute rămase din zi.”
“Nu mă crede pe cuvânt. Cercetează singur, cu inima deschisă și vezi rezultatele. Asta a tot încercat Budismul să dăruiască – mecanismul fericirii și suferinței. Este o știință a minții”
Sursa: internet
Foarte interesant.
Aș vrea să știu mai mult în acest domeniu
Va invitam cu drag la ateliere de vedere intuitiva! Lumina si pace!