Vindecarea se naște din Iubire

Vorbesc cu oameni în fiecare zi. Uneori sunt discuții scurte, alteori – conversații lungi cu cei care caută un drum, un răspuns, o speranță. Aproape toți sunt căutători spirituali. Unii la început de drum, alții la mijloc, unii se consideră deja terapeuți, vindecători sau maeștri. Majoritatea au urmat zeci, dacă nu sute de cursuri: de la reiki la regresii, de la theta healing la constelații familiale. Unii chiar practică. Dar cei mai mulți – nu. Ei păstrează cunoașterea ca pe niște cărți pe un raft: frumoase, importante, dar închise.

Nu judec. Nu aceasta este intenția acestui mesaj. Suntem oameni. Căutăm lumina și, uneori, o luăm pe căi ocolite. Această poveste nu este o condamnare. Este o invitație. Să te oprești – Să simți – Să asculți – Să conștientizezi – Să accepți – Și să FII.

Într-o zi, m-a sunat o femeie. Vocea ei era dură, fermă, ușor obosită, cu tonuri de iritare și disperare. Avea 69 de ani.

— Am probleme de sănătate, mi-a spus. Nu mai știu ce să fac. Am făcut zeci de cursuri, dar nimic nu funcționează…

Am ascultat-o, am simțit-o, am înțeles-o. Am încercat să ofer ceva. Dar nu era un dialog. Era un monolog. De fiecare dată când încercam să spun ceva, mă întrerupea. Să ajung la ea era inutil. Știam din experiență.

— Eu știu deja totul, spunea ea insistent. Am trecut prin atât de multe. Îmi fac singură curățări energetice. Dar nu ajută cu nimic. Nici măcar nu mai pot urca scările.

Am închis ochii. Am privit interior către câmpul ei energetic. Era ”rupt”. În unele locuri, energia se scurgea ca printr-o sită spartă. În altele, stagna în pete întunecate. Era un corp obosit nu doar de boală, ci și de luptă.

Am înțeles: nu mă aude. Poate că nu vrea. Sau poate nu este pregătită. Niciodată nu insist. Nu poți forța sufletul să se deschidă. Conversația s-a încheiat așa cum era de așteptat. Ne-am luat rămas bun.

Am închis telefonul. Și m-am gândit la ceea ce văd din nou și din nou: Oamenii caută. Merg la cursuri, citesc, studiază. Meditează. Fac ritualuri. Și toate acestea – pot fi frumoase și de folos. Dar numai dacă duc la Esență.

Și dacă nu?

Dacă toate acestea sunt doar o altă formă de fugă? De fugă de sine. De fugă de Dumnezeu. De fugă de adevăr.

Nu mă adresez acum începătorilor. Mă adresez celor care sunt de mult pe drum. Care au trecut prin multe, au experimentat, au trăit. Cei care merg cu încredere pe calea spirituală. Mă adresez ție:

Îl cunoști pe Dumnezeu? De ce faci toate acestea? De ce mergi la cursuri, retreaturi, seminarii?…

Îl cunoști pe Dumnezeu? Nu ideea. Nu conceptul ezoteric. Ci pe Cel Viu. Adevărat. Pe Cel cu care vorbești în tăcere. Care răspunde nu prin cuvinte, ci prin prezență.

Dacă ești sincer cu tine, poate vei recunoaște: în ciuda anilor de practici, durerea ta nu a trecut. Inima ta este încă fragilă. Trupul tău – obosit. Iar sufletul – însetat.

De ce nu funcționează practicile? Pentru că scopul a fost greșit formulat.

Ai mers după rezultat – când trebuia să mergi către Sursă. Ai căutat vindecarea, bogăția, fericirea. Dar trebuia să-L cauți pe EL.

Dumnezeu nu este un mijloc. EL este Scopul. Tot restul este doar consecință.

Dezamăgirea, oboseala, apăsarea – vin din repere false. Pentru că așteptările nu s-au împlinit. Ai sperat că viața se va schimba după cursuri. Că tehnicile te vor vindeca. Dar ele nu vindecă. Pentru că fără Cel Esențial – sunt goale.

Și doar atunci când vii la EL – nu pentru rezultat, ci din dragoste – totul se schimbă.

Crede-mă: tot ce faci – trebuie să fie din Iubire. Pentru Iubire. Și pentru relația cu EL!

Nu pentru sănătate. Nu pentru succes. Nu pentru „vindecare totală”.

Ci pentru întâlnirea cu Cel care e deja în tine. Care e aproape. Care te așteaptă. Care Iubește. Și care este singura Vindecare adevărată.

Repet încă o dată:

Tot ce faci — să fie din Iubire. Pentru Iubire. Și pentru relația cu EL!

Și dacă într-o dimineață te vei trezi nu pentru că trebuie, ci pentru că vrei să-I spui: „Tu ești Singurul Meu Scop!” — aceea va fi începutul practicii adevărate. Nu exterioară. Nu formală. Ci vie.

Poți uita tot ce te-au învățat. Poți pune cărțile pe raft. Poți să nu mai mergi niciodată la vreun curs. Dar dacă în inima ta va arde un licăr de iubire și recunoștință pentru EL – vei merge pe calea cea bună.

Pentru că adevărata cale nu e în exterior. Ci în relație. În tăcerea unui „Mulțumesc” dimineața. În sincerul „Îți sunt recunoscător” la apus. În profundul „Te iubesc” – chiar și prin durere.

Și atunci totul va căpăta sens.

Și atunci, poate pentru prima dată, te vei vindeca cu adevărat.

Svetlana Lungu, 2025