de Svetlana Lungu | iul. 24, 2026 | Arhiva BioNET
Am observat că unii oameni încearcă să nu folosească un cuvânt precum „dorință” și îl „îmbracă” în cuvântul „intenție”, fără să conștientizeze ce anume se află, de fapt, în spatele acestor concepte. Și, bineînțeles, uită că absența dorinței, la nivel subtil, înseamnă absența energiei necesare pentru realizarea ei.
Probabil că cineva ar putea face referire la budism, afirmând că a dori înseamnă a suferi. Însă, în budism, sursa suferinței nu este considerată dorința în sine, ci setea de care ne agățăm — în pali, taṇhā: setea de plăceri senzoriale, setea de continuare a existenței și setea de dispariție sau de distrugere a ceea ce este nedorit.
În textele budiste timpurii este folosit și un alt cuvânt — chanda: aspirație, interes, disponibilitatea de a îndrepta efortul către un scop benefic. De exemplu, dorința de a învăța, de a medita, de a ajuta, de a ne elibera de obiceiuri distructive sau de a dezvolta compasiunea poate fi considerată folositoare.
Iar acum haideți să conștientizăm:
Poate exista intenție fără dorință?
La prima vedere, dorința și intenția par a fi stări diferite. Dorința se exprimă prin cuvintele „vreau”, iar intenția — prin „am de gând să fac acest lucru”. De aici se trage adesea concluzia că dorința poate lipsi, în timp ce intenția continuă să existe datorită datoriei, disciplinei sau necesității.
Totuși, acest punct de vedere depinde de cât de îngust definim dorința. Dacă o înțelegem doar ca plăcere emoțională, ca simpatie față de o acțiune sau ca acel „îmi vine să fac”, atunci intenția poate apărea, într-adevăr, fără dorință. Dar dacă prin dorință înțelegem orice aspirație interioară către un anumit rezultat — inclusiv dorința de a evita durerea, de a ne îndeplini datoria, de a ne păstra sănătatea sau de a rămâne fideli propriilor valori — atunci intenția fără dorință devine practic imposibilă.
Dorința ca sursă a mișcării
Dorința apare atunci când omul percepe o anumită stare ca fiind preferabilă: vrea să obțină ceea ce își dorește, să păstreze ceea ce este valoros sau să evite ceea ce este nedorit. Ea creează o tensiune motivațională între ceea ce există acum și ceea ce omul ar dori să vadă în viitor.
În același timp, dorința nu este neapărat legată de plăcere. Neurobiologia modernă face distincție între procesele „îmi place” și „vreau”. Cercetările lui Kent Berridge și Terry Robinson arată că aspirația motivațională către un obiect — wanting — și plăcerea obținută din acesta — liking — se bazează parțial pe mecanisme neuronale diferite. Omul poate tinde către ceva chiar și atunci când acțiunea în sine nu îi mai aduce bucurie. Această diferență se manifestă deosebit de clar în cazul dependențelor, însă principiul în sine se aplică și motivației obișnuite.
Acest lucru ne ajută să înțelegem de ce fraza „nu vreau deloc acest lucru, dar intenționez să îl fac” nu înseamnă întotdeauna absența dorinței ca atare. Este posibil ca omul să nu simtă plăcere față de acțiune, însă să își dorească rezultatul care se află în spatele ei.
De exemplu:
„Nu vreau să merg la medic, dar intenționez să mă programez.”
Omul nu își dorește vizita în sine, investigația, așteptarea sau posibila conversație neplăcută. Dar vrea să își păstreze sănătatea, să obțină claritate, să își reducă anxietatea sau să prevină agravarea stării sale. Prin urmare, dorința directă de a face acțiunea nu există, dar există o dorință mai profundă, de dragul căreia se formează intenția.
Intenția este o dorință conturată
În psihologie, intenția este privită, de obicei, ca o stare mai concretă decât dorința generală. Ea presupune că omul nu doar evaluează rezultatul ca fiind dezirabil, ci și ia decizia de a acționa într-o anumită direcție.
Cu alte cuvinte, intenția nu apare din nimic: în spatele ei se află evaluarea rezultatului, așteptările și posibilitatea percepută de a acționa. Astfel de planuri concrete ajută la transformarea aspirației generale în acțiune, deoarece leagă o situație viitoare de o reacție aleasă dinainte.
Dorința răspunde la întrebarea: „Ce rezultat vreau?”
Scopul clarifică: „Către ce tind, mai exact?”
Decizia înseamnă: „Aleg să merg în această direcție.”
Intenția spune: „Sunt pregătită să acționez într-un anumit fel.”
Prin urmare, intenția poate fi privită ca o dorință care a trecut prin mai multe etape: dorință → definirea scopului → decizie → intenție → acțiune.
De ce pare că intenția poate exista fără dorință
Confuzia apare pentru că, în interiorul omului, pot acționa simultan mai multe dorințe opuse.
Omul poate să nu vrea să se trezească devreme, dar să vrea să își păstreze locul de muncă.
Poate să nu vrea să încheie o relație, dar să vrea să pună capăt suferinței.
Poate să nu vrea o conversație dificilă, dar să își dorească claritate.
La nivel superficial, omul simte rezistență și spune: „Nu vreau.” Dar acest lucru se referă doar la acțiunea imediată. La un nivel mai profund există o altă nevoie sau o altă valoare, care se dovedește a fi mai importantă.
De aceea, intenția apare adesea nu din absența dorinței, ci din conflictul dintre dorințe. Nu câștigă neapărat dorința cea mai plăcută, ci aceea căreia omul îi atribuie un sens mai profund.
De exemplu, la început omul face sport la recomandarea medicului, apoi începe să înțeleagă valoarea mișcării pentru sănătate și, în timp, transformă acest scop într-o parte a propriului sistem de valori. Inițial, acțiunea poate să nu îi fi plăcut, dar în spatele ei s-a aflat oricum o dorință — de a evita agravarea sănătății, de a se simți mai bine sau de a-și păstra autonomia.
Ideea că acțiunea intenționată se naște din unirea dorinței cu raționamentul a apărut cu mult înaintea psihologiei moderne.
În „Etica nicomahică”, Aristotel scria că începutul acțiunii este alegerea, iar sursele alegerii sunt dorința și raționamentul îndreptat către un anumit scop. El nu identifica dorința cu alegerea: omul poate dori ceea ce nu depinde de el, dar poate alege numai ceea ce consideră realizabil prin propriile acțiuni.
Din acest punct de vedere, dorința oferă mișcării un scop, iar rațiunea stabilește mijloacele. Intenția apare în punctul în care acestea se întâlnesc.
Omul își dorește un anumit bine — sănătate, siguranță, iubire, recunoaștere, libertate sau onestitate interioară. Apoi reflectează asupra acțiunii care îl poate apropia de acest bine. După aceea apare alegerea și se conturează intenția.
Formula aristotelică este deosebit de apropiată de afirmația: fără dorință nu apare scopul, iar fără scop nu apare acțiunea intenționată.
Omul poate dori să își schimbe viața, dar să nu ia o decizie. Poate lua o decizie, dar să amâne constant. Poate avea o intenție fermă, dar să se confrunte cu frica, oboseala, lipsa resurselor sau cu scopuri concurente.
O meta-analiză a cercetărilor experimentale a arătat că o creștere semnificativă a intenției duce, în medie, la o schimbare considerabil mai mică a comportamentului real. Cu alte cuvinte, între „am de gând să fac” și „am făcut” există un decalaj.
Acest lucru nu infirmă legătura dintre dorință și intenție. Dimpotrivă, arată că pentru acțiune nu este suficientă doar motivația. Sunt necesare condiții, abilități, resurse, un plan concret și capacitatea de a face față rezistenței interioare.
De aceea, lanțul complet arată astfel: dorință → scop → decizie → intenție → plan → acțiune → rezultat.
Dorința creează sensul și impulsul energetic. Intenția îi oferă acestui impuls o direcție. Rațiunea alege calea. Iar acțiunea transpune aspirația interioară în realitate.
Iar acum gândiți-vă: ce dorință se află, de fapt, în spatele intențiilor voastre — o aspirație vie, o valoare interioară, frica de pierdere sau încercarea de a vă convinge de ceva ce, în realitate, nu vă doriți cu adevărat?
Autor Svetlana Lungu
de Svetlana Lungu | feb. 26, 2026 | Arhiva BioNET
Propun astăzi să vorbim despre un fenomen precum auto-deochi. Cu toții am auzit în popor despre deochi și știm cum se poate manifesta. Dar puțini știu că există un astfel de fenomen precum auto-deochi. Cunoaștem deochiul ca pe o influență externă — o privire invidioasă, cuvinte rele, energia negativă a altor oameni. Însă există un fenomen mai subtil și mai profund, în care sursa distrugerii nu vine din exterior, ci din interiorul omului. Acest fenomen se numește auto-deochi. Să îl privim din perspectivă psihologică și spirituală.
Așadar, auto-deochi — nu este magie, ci un conflict interior
Auto-deochi nu este un blestem mistic sau influența unei „forțe străine” prin magie. Este un mecanism energetic și psihologic în care omul își direcționează propria forță și atenție împotriva sa. Iar una dintre cauzele-cheie ale acestei auto-influențe devine frica de deochi.
Omul nu este doar corp, ci și un spațiu complex format din imagini mentale (gânduri), trăiri emoționale, reacții psihofiziologice (sistemul nervos), atenție și convingeri.
Când atenția revine constant la gândul că ceva „poate să meargă prost” sau „nu ar trebui să fie așa”, ea densifică probabilitatea corespunzătoare.
În psihologie există un fenomen bine studiat — efectul fixării negative, în care așteptarea unei nenorociri amplifică anxietatea, iar anxietatea amplifică reacția negativă a corpului (inimă, respirație, tensiune musculară). Acest lucru este confirmat de cercetările din psihoterapia cognitivă: așteptarea constantă a pericolului duce la intensificarea simptomelor somatice (de exemplu, dureri de cap, tahicardie, tensiune musculară), chiar și în absența unui pericol real.
Cum se formează auto-deochi?
În primul rând – prin frica de deochi ca setare interioară.
Dacă o persoană crede că privirea altcuiva, un cuvânt sau un gând neglijent poate duce la un impact negativ, începe să se teamă de bucurie, de succes; să-și controleze reacțiile; să caute motive pentru care „sigur ceva va merge prost”.
Acest lucru formează o alianță interioară între frică și atenție. Atenția este un focar energetic. Cu cât frica este mai puternică, cu atât devine mai stabilă așteptarea interioară a unui deznodământ negativ.
Frica de deochi funcționează prin aceleași mecanisme ca fatalismul în psihologia cognitivă — convingerea că un factor extern va duce inevitabil la un rezultat negativ. Psihologia convingerilor (belief system theory) arată că: convingerile noastre structurează percepția, iar percepția — comportamentul și fiziologia.
Când convingerea „pot fi deocheat” se împletește cu anxietatea, crește activarea sistemului nervos simpatic; apare o atenție excesivă asupra simptomelor corporale; anxietatea se intensifică, ceea ce duce la repetarea ciclică a scenariilor negative.
De asemenea, auto-deochi poate apărea prin gânduri și cuvinte.
Nu este un secret că cuvântul are vibrație. În psihologie acest lucru este confirmat prin efectul profeției auto-împlinite — atunci când așteptarea unui anumit rezultat crește probabilitatea realizării lui.
Fraze precum: „oamenii mă influențează negativ”, „oamenii sunt răi”, „mă pot deochea ușor” etc. nu sunt doar cuvinte. Sunt programe mentale pe care omul le repetă ca pe niște afirmații, dar distructive.
În psihoterapia cognitivă aceasta se numește gândire automată negativă — gânduri care apar automat și influențează starea. Tocmai aceste gânduri intensifică reacțiile anxioase și duc la auto-deochi ca program interior stabil.
De asemenea, când apare anxietatea, se activează sistemul nervos vegetativ. El este responsabil pentru reacții precum bătăi accelerate ale inimii, tensiune musculară, tulburări digestive, dureri de cap, insomnie etc.
Acestea sunt reacții standard la stres. Dacă se repetă frecvent — se fixează ca „stare obișnuită” după anumite contacte (de exemplu, interacțiuni cu oamenii) și întăresc ideea că „ceva sau cineva îmi face ceva rău”.
Care sunt cauzele psihologice care susțin auto-deochi?
Sunt resentimentele, fricile, psihotraumele, stima de sine scăzută, reacția anxioasă a sistemului nervos.
O rană emoțională neprocesată duce la agresivitate interioară care se „întoarce” împotriva propriei persoane. Așteptările anxioase se amplifică atunci când omul a trăit în repetate rânduri evenimente traumatizante.
Fiecare nou contact devine o verificare: „Și acum ce va merge prost?” Experiența traumatică formează asocieri stabile care se activează la contactul cu situații sau persoane similare. Frica hiperactivă intensifică reacțiile somatice, iar corpul începe să „vorbească” în limbajul anxietății, chiar dacă mintea știe că nu există pericol.
Aceste trăiri nu sunt o intervenție din altă lume, ci o reacție psihologică și fiziologică a sistemului la o amenințare pe care omul o amplifică prin atenție și convingeri.
Auto-deochi poate deveni stabil deoarece are două surse de alimentare:
- Emoția fricii, care întărește programul, și
- Focalizarea atenției, care direcționează energia acolo unde există frica.
Când frica de deochi este prezentă constant, atenția va seta semnalul de alarmă, iar corpul îl va confirma prin simptome. Este asemănător cu situația în care cineva se teme de înălțime — cu cât se gândește mai mult la cădere, cu atât corpul reacționează mai puternic.
Auto-deochi din perspectivă spirituală
Din punct de vedere spiritual și energetic, auto-deochi este o stare de dezechilibru interior cronic. Când omul nu se simte demn de fericire, succes, iubire, în interior apare un conflict în care conștiința dorește lumină, iar subconștientul o interzice.
Acest conflict nu rămâne doar la nivelul gândurilor. El se reflectă în energia omului.
Folosind metodele de Crownoscopie și Bioelectrografie (metoda profesorului K. Korotkov) (https://www.translighters.ro/crownscope/), https://www.translighters.ro/metoda-gdv/) putem observa că stările emoționale sunt direct legate de modificarea caracteristicilor câmpului energetic al omului.
În caz de anxietate, frică, deprimare se observă: diminuarea intensității luminescenței, apariția rupturilor și asimetriilor, scăderea densității energetice generale.
Din perspectiva modelului energetic al omului, stima de sine scăzută creează adesea o stare stabilă de auto-reprimare. Aceasta duce la:
— scăderea „luminozității” câmpului,
— slăbirea conturului protector,
— pierderi de energie prin zonele conflictului interior,
— reducerea coerenței structurilor.
Când omul gândește: „Nu sunt demn”, „Nu am voie să fiu fericit”, „Acum totul se va strica”, derulează în minte programe și convingeri negative, el creează literalmente un microspasm în sistemul nervos. Iar sistemul nervos este direct legat de starea energetică.
Anxietatea cronică activează sistemul simpatic (regimul de amenințare). Aceasta duce la eliberarea constantă a hormonilor de stres, la tensiune musculară, tulburări de respirație. Energetic, aceasta arată ca o comprimare a câmpului, instabilitate a luminescenței, scăderea forței vitale generale.
Auto-deochi în acest context nu este mistică, ci un proces real în care omul, prin frică și neacceptare de sine, creează destabilizare energetică. Frica de deochi amplifică acest efect. Pentru că frica fixează atenția pe amenințare, iar atenția este un canal de transmitere a energiei.
Stima de sine scăzută face câmpul deosebit de vulnerabil. Omul încetează să fie centrul propriei energii. Trăiește în regimul evaluării externe.
Și orice cuvânt, privire, situație sunt percepute ca o invazie, în urma căreia apar:
— pierderi reale de energie,
— senzația de epuizare după comunicare,
— scăderea rezilienței,
— reacții psihosomatice.
Acesta este mecanismul auto-deochiului din punct de vedere energetic. Atâta timp cât omul nu își restabilește interior sentimentul propriei valori, câmpul său rămâne instabil. Iar aici munca începe nu cu protecția față de exterior, ci cu restabilirea integrității interioare: prin acceptare de sine, eliberarea vinovăției, procesarea resentimentelor și traumelor, stabilizarea sistemului nervos, întărirea sentimentului dreptului interior la lumină.
Când stima de sine se echilibrează, câmpul energetic devine mai dens și mai coerent. Luminozitatea crește. Rupturile dispar. Iar frica de deochi își pierde fundamentul — pentru că omul nu mai are zone interioare prin care energia se scurge.
Lăudăroșenia – încă un mecanism ascuns al auto-deochiului
Uneori, auto-deochiul apare că instabilitate interioară mascată sub forma demonstrării succesului.
Lăudăroșenia nu este doar dorința de a împărtăși bucuria. În profunzime, ea poate fi o încercare de a-ți demonstra propria valoare, de a primi confirmarea importanței sau de a compensa nesiguranța interioară. Când o persoană se laudă, adesea în interior răsună o întrebare nesigură:
„Vedeți că valorez ceva?”
O astfel de stare creează un conflict interior. Pe de o parte — dorința de recunoaștere. Pe de altă parte — frica de judecată, de invidie sau de pierdere. Iar tocmai această frică ascunsă declanșează mecanismul auto-deochiului.
Din punct de vedere psihologic, lucrurile arată astfel: persoana se fixează excesiv pe reacția externă; începe să anticipeze o evaluare negativă; se tensionează interior și „scanează” mediul din jur; anxietatea intensifică reacțiile somatice.
În consecință, atenția se îndreaptă din nou către un posibil deznodământ negativ. Iar dacă ceva chiar nu merge conform planului, acest lucru este perceput ca o confirmare: „Nu trebuia să spun”, „Eu însămi am atras asta”.
Din perspectivă energetică, lăudăroșenia este adesea însoțită de un impuls energetic ascendent — o demonstrare, o expansiune a câmpului, dar fără împământare interioară. Dacă în același timp nu există un sentiment stabil al propriei valori, urmează o cădere bruscă — senzația de epuizare, anxietate sau vulnerabilitate.
Este important să înțelegem: a împărtăși bucuria este firesc. Problema nu este deschiderea. Problema apare atunci când demonstrarea exterioară înlocuiește sprijinul interior. Când persoana se bazează nu pe propriul sentiment de valoare, ci pe reacția celorlalți.
În acest caz, orice îndoială venită din exterior devine un declanșator al auto-deochiului. Vindecarea nu constă în a tăcea despre realizările tale, ci în a învăța să te bucuri liniștit. Fără a demonstra, compara și căuta confirmare din exterior. Când valoarea de sine este stabilă, poți împărtăși fără teamă.
Cum să ieși din auto-deochi?
Vindecarea nu are loc prin lupta cu „dușmanul interior”, ci prin schimbarea atitudinii față de sine și față de propriile convingeri.
Mai jos recomand pași esențiali care te pot ajuta să îți crești stima de sine și încrederea în călăuzirea divină:
1. Conștientizează frica
Nu o nega, nu o alunga, ci observă: „Observ că îmi este frică de un rezultat negativ.”
2. Lucrează cu cuvintele
Înlocuiește formulele distructive cu unele conștiente, de exemplu: „Aleg stabilitatea.” „Corpul meu este aliatul meu.” „Viața mea are grijă de mine.” „Totul în viața mea se întâmplă prin Voia Divină.”
3. Întărește sistemul nervos
Introdu în viața ta rugăciunea, meditația, practicile de respirație, yoga sau sportul, practicile corporale — toate acestea reduc anxietatea de bază.
4. Folosește dispozitive de protecție și armonizare: pietre, talismane, brățări etc.
5. Apelează la un specialist: psiholog, preot, psihoterapeut, etc.
Auto-deochi nu este despre mistică și nici despre forțe ascunse. Este despre o inimă sensibilă care, la un moment dat, a învățat să se teamă de bucurie. Despre omul care își dorește fericirea, dar în interior încă aude un glas șoptit: „Oare am voie? Oare va dura? Oare acum totul se va strica?” Și atunci bucuria devine tensiune, succesul — anxietate, iar lumina — ceva periculos.
Suntem obișnuiți să căutăm sursa deochiului în exterior — într-o privire invidioasă, în cuvinte străine, în circumstanțe. Dar auto-deochi se naște în interior, acolo unde există frica de a pierde, frica de a fi judecat, frica de a nu fi demn. Când în adâncul sufletului nu există permisiunea de a fi fericit, orice bucurie este percepută ca ceva fragil, ce trebuie ascuns sau protejat.
Dar există și o parte luminoasă. Dacă sursa auto-deochiului este în interior, atunci și ieșirea este tot în interior. Vindecarea începe nu prin luptă, ci prin revenirea treptată la încrederea în sine, în viață, în Voia Divină. A-ți permite să fii fericit este un act de curaj interior. Este alegerea de a nu trăi în așteptarea pierderii, ci de a trăi în prezență. Și de fiecare dată când alegi un gând care te susține, nu te sperie, îți recuperezi puterea pe care cândva ai oferit-o fricii.
Găsește Lumina în tine. Și amintește-ți că ești iubit de Dumnezeu și meriți să fii fericit.
Svetlana Lungu, 26.02.2026
de Svetlana Lungu | ian. 14, 2020 | Arhiva BioNET
Buna ziua, dragii mei! Astazi as vrea sa vorbim un pic despre Soarta și Karma.
Foarte mulți nu înteleg deferența între aceste doua noțiuni. M-am gandit că acest articol va fi de folos.
Așadar, Soarta – sunt Sarcinile Incarnării Prezente, iar Karma – Gresălile Incarnării Trecute.
Deci, Soarta înseamnă îndeplinirea și realizarea sarcinilor în această reîncarnare, iar Karma – importanța nerepetării greșelilor trecutului.
KARMA reprezintă O LEGE UNIVERSALĂ A CAUZEI ȘI EFECTULUI. Și bineînteles, orice lege încălcată aduce niște consecințe. Nu încalci legea – nu vei avea consecințe, în afară de cele pozitive)
Și pentru asta trebuie să cunoaștem legea KARMEI. Întreaga noastră viață este ciclică, se dezvoltă în spirală, prin urmare, evenimentele se repetă, iar oamenii tind să se comporte la fel în situații similare.
De exemplu, cei care nu au 7 în data nașterii, vor avea provocarea să le repete la fiecare 9 ani. Și este foarte important să treceți peste ele într-un mod diferit, să nu cedați provocărilor, ispitelor și să ieșiți din situație cu demnitate.
Atunci puterea de influență în următorii 9 ani va slăbi sau se va realiza ca o aventură complet inconfundabilă, despre care veți uita în curând.
Karma nu este atât de înfricoșătoare pe cât pare și chiar are două straturi pozitive.
În total, Karma are șapte straturi – două în sus și cinci în jos.
De aceea, pentru a ajunge la ultimul al șaptelea strat și a obține un merit solid, este nevoie să fiți conștient și perseverent.
La urma urmei, karMa este Mama care nu dorește să-și omoare copilul, ci să-l învețe!
Prin urmare, atunci când o persoană repetă Greșeala Întrupării Trecute, adică intră în primul strat sub zero, caracterul ei (a persoanei) se modifică. Ea este înclinată să-și manifeste în diferite situații Trăsăturile Karmice de Caracter, activând astfel al doilea strat inferior al Karmei.
Mecanismul este activat și acum viața va oferi niște ispite cărora nu puteți rezista. Acesta este al treilea strat al Karmei sub zero.
Dacă o persoană nu și-a dat încă seama că a intrat în probleme și că are nevoie urgent să-și schimbe atitudinea și comportamentul, să-și corecteze greșelile, atunci va primi o Returnare. Acesta este al patrulea strat al Karmei.
Dar chiar și Returnarea, deși va bate dureros, nu este atât de groaznică. Puteți repara mult. Însă dacă nici aici nu veți înțelege și veți continua să trăiți cum ați trăit, să faceți greșelile karmice din nou și din nou, atunci vine cea mai dificilă perioadă – al șaptelea strat Karmic.
Acesta este întotdeauna un eveniment dificil – prăbușirea afacerilor, boli grave, probleme în relații și familie, moarte.
După cum vedeți, pentru a ajunge la o astfel de stare, trebuie să însistați din greu, să greșiți și iarăși să greșiți.
Este mult mai ușor să stăpâniți cele două straturi superioare ale Karmei, să treceți în partea pozitivă și să uitați de prognozele cumplite.
Primul strat pozitiv al Karma peste zero – este Obstacolul Imaginar (OI) – un defect psihologic imaginar.
Se exprimă prin faptul că o persoană nu-și vede talentul în ceva, ci dimpotrivă, i se pare că asta face cel mai rău.
De exemplu, OI – 18 este exprimat în incapacitatea de a ierta, de a da drumul la situație, să ai încredere. Atitudine dureroasă față de minciună și trădare (crezi că ești tot timpul înșelat). Vulnerabilitatea și timiditatea subconștientului. Capacitatea de a ”încinge” situația până la punctul culminant al acesteia.
Dar, de fapt, 18 în ”+” – înseamnă o casă frumoasă și confortabilă, un apartament, relații bune în fanilie, o căsătorie armonioasă, nașterea copiilor. Muncă sau afacere la domiciliu; călătorii la distanțe scurte (prin țară). Succes în domeniul modei, frumuseței; afaceri hoteliere; restaurante.
Obstacolul Imaginar (OI) – defectul psihologic a apărut deoarece, cândva la ultima întrupare, această calitate pozitivă a fost utilizată pentru comiterea unei greșeli karmice.
Acum trebuie să realizați acest lucru, să depășiți bariera psihologică și să descoperiți talentul. Atunci se va activa cel mai înalt strat pozitiv al Karmei.
Iar alegerea întotdeauna vă aparține: să vă eliberați de frici și să descoperiți talente sau să plătiți cu sănătate, carieră și tot ceea ce vă este drag.
Când se calculează Karma, se construiește și un grafic al Karmei, unde este vizibilă intensitatea impactului.
De exemplu, dacă în calcul există un semn de distrugere și deces, iar scorurile sunt foarte mici, este evident că pericolul pentru sănătate nu este atât de mare. Persoana va trebui pur și simplu să reînnoiască ceva, eliberând trecutul. De exemplu, să reînnoiască o relație, să-și schimbe slujba obositoare sau viața o va face forțat.
De asemenea, este important să determinăm linia medie a Karmei și a Soartei. Întotdeauna este bine când linia medie a Sorții este mai înaltă decât linia medie a Karmei, ceea ce înseamnă că persoana are un potențial mare de a lucra cu sine, și poate supraviețui în orice situație critică.
Pentru cei care sunt preocupați serios de Soarta și Karma lor, vă invit la o consultație personală (online). Vă rog, să mă contactați în privat: sveta.lungu@yahoo.com, sau telefonic;0725873459
de Svetlana Lungu | dec. 18, 2018 | Arhiva BioNET
Daca dorim sa ne transformam in bine, unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le facem este vindecarea copilului interior de care am uitat.
Mult prea multi oameni isi ignora acest copil interior. Indiferent ce varsta ai, inauntrul tau se afla un copil care are nevoie de iubirea si de acceptarea ta.
Daca esti femeie, indiferent cat de independenta te consideri, tu ai inauntrul tau o fetita foarte delicata, care are nevoie de ajutor. Daca esti barbat, indiferent cat de macho te consideri, tu ai inauntrul tau un baietel care tanjeste dupa afectiune si dupa caldura sufleteasca.
Este de o importanta vitala sa incepem sa acordam atentie copilului nostru interior. Nu este o strategie sanatoasa sa negam faptul ca ranile noastre din copilarie ne-au afectat viata. Aceste rani emotionale ne-au afectat in fiecare zi si ne-au impiedicat sa ne iubim pe noi insine asa cum am fi meritat. Am fost niste parinti abuzivi pentru copilul nostru interior atat timp. Acum e timpul sa incetam.
De cate ori avem o reactie emotionala puternica la ceva sau la cineva si simtim ca ne-a fost apasat un buton interior in jurul caruia s-a strans multa energie negativa in timp, acest lucru inseamna ca sunt atinse rani mai vechi. Copilul interior simte panica si se simte lipsit de speranta, nu adultul. Si intotdeauna cand ne aflam intr-o astfel de situatie este vital sa validam sentimentele copilului, oricat de irationale si de lipsite de sens i s-ar parea adultului din noi. Sa-i spunem in acele momente copilului ca nu il vom mai parasi niciodata orice s-ar intampla, ca vom fi intotdeauna alaturi de el si ca il vom iubi.
E nevoie sa devenim un parinte iubitor pentru copilul din noi. E nevoie sa invatam sa ne ingrijim ranile din trecut. Putem face acest lucru incercand sa relationam cu acele parti ranite din noi. Putem incerca sa initiem un dialog. Sa vorbim in orice fel putem sa vorbim cu acele parti din noi care au nevoie de iubirea noastra. Cu prima ocazie in care te simti linistit, inchide ochii si vorbeste-i copilului interior.
La inceput, copilul nu te va crede si pe buna dreptate. Daca au trecut sa zicem 62 de ani de cand nu i-ai mai vorbit, e posibil sa fii nevoit sa repeti de cateva ori acest lucru inainte ca el sa inceapa sa te creada. De aceea, fii perseverent. Spune-ti mereu : “Doresc cu adevarat sa vorbesc cu tine, sa te ingrijesc, sa te iubesc.” Si incepe sa construiesti increderea.
E nevoie sa il salvam si sa-l hranim cu dragoste pe copilul nostru interior si sa il oprim din a ne mai controla viata de adult. Sa-l dam jos de la volanul vietii nostre. Copiii nu au permis de conducere si nu trebuie sa aiba controlul. In egala masura, nu trebuie sa fie abuzati si abandonati. Cu toate astea, facem exact invers: ne abandonam si ne abuzam copilul interior, il incuiem intr-un loc intunecat din sufletul nostru, dupa care il lasam sa conduca autobuzul vietii noastre, lasand ranile copilului sa ne influenteze viata. Cum facem asta?
De multe ori ne lasam dominati de sentimentele de neputinta si lipsa de merit pe care le aveam in copilarie, cand cineva ne spunea: “Esti un prost. Nu esti suficient de bun, nu faci nimic ca lumea. Iar ai gresit! ” Iar durerea de a simti aceste lucruri devine atat de mare incat incepem sa ne cream cai de a fugi de sentimentele noastre.
Modurile in care ne protejam ca adulti de durere sunt alcoolul, mancarea, tigarile, drogurile, relatiile disfunctionale, munca excesiva, obsesiile. Iar jocul merge de obicei asa: ma simt gras, ma judec pentru ca sunt gras, mi-e rusine de mine ca sunt gras, ma pedepsesc pentru ca sunt gras, apoi sufar atat de mult incat trebuie sa gasesc o cale de a ma elibera de durere, asa ca mananc mult, apoi ma judec pentru ca am mancat mult, etc., etc. Acest ciclu al durerii duce la nenumarate abuzuri fata de noi insine si ne perpetueaza sentimentul ca nu suntem demni de dragoste.
Unul din primele lucruri pe care trebuie sa i le spui copilului tau interior atunci cand iei pentru prima oara legatura cu el este sa ii ceri iertare. Spune-i ca iti pare rau ca nu ai mai vorbit cu el in toti acesti ani de cand ai crescut, si cu atat mai mult daca l-ai certat. Spune-i ca doresti sa il recompensezi pentru tot acest timp in care te-ai indepartat de el. Intreaba-l cum il poti face fericit. Intreaba-l ce anume il sperie, cum il poti ajuta si ce anume asteapta de la tine.
Alte metode de a intra in legatura cu copilul interior si de a-i vindeca ranile ne sunt propuse de John Pollard in cartea “Fii propriul tau parinte”. Metoda se numeste self-parenting, si se bazeaza pe monitorizarea dialogului interior, pentru a vedea cand jucam rolul de parinte si cand suntem copii si care este raportul dintre cele doua roluri.
Cele doua voci poarta un dialog permanent in interiorul nostru. Parintele interior este vocea care provine din programarea primita de la parinti din momentul nasterii pana la 7 ani. Ca si copii, noi internalizam gandurile si judecatile de valoare ale celorlalti, in mod automat, fara sa le punem sub semnul intrebarii. Le adoptam atitudinea fata de viata ca si cum ar fi a noastra.
Parintele tau interior joaca astazi rolul pe care l-au jucat parintii tai pentru tine. Ceea ce ne poate imbunatati viata este schimbarea felului in care acest parinte interior isi indeplineste rolul. Acest lucru se face progresiv, prin sesiuni zilnice, in care invatam sa iubim, sa sprijinim si sa hranim copilul interior cat putem de mult, pana la stadiul in care acesta ajunge sa fie o personalitate complet pozitiva, plina de energie si dragoste.
Scopul nostru nu trebuie sa fie niciodata sa schimbam Copilul interior! El nu trebuie schimbat, el trebuie doar abordat cu cea mai mare dragoste si grija, pentru a reusi sa devina ceea ce a fost proiectat sa fie.
Copilul tau interior iti afecteaza viata mai mult decat vrei sa admiti. Pentru orice lucru pe care vrei sa-l obtii in viata ai nevoie de cooperarea copilului tau interior. El este sursa energiei si a entuziasmului. Daca incepi sa faci o treaba din ce in ce mai buna ca parinte interior, copilul tau interior va incepe sa se simta mai bine si sa te ajute mai mult.
Parintele nostru interior va semana intotdeauna cu parintii nostri sau cu cei care ne-au crescut. Daca ai avut o copilarie plina de conflicte si de temeri, acum iti tratezi copilul interior in acelasi fel. Nu e vina ta. Ai avut atat de multa incredere in adultii din jurul tau si ai vrut sa le semeni atat de mult, incat ai devenit ca ei.
Insa acum ai control deplin asupra dialogului tau interior si este cazul sa nu mai dai vina pe ceilalti pentru faptul ca parintele tau interior este abuziv si controlator. Despre cum putem face acest lucru si o despre metoda self-parenting in detaliu, vom vorbi mai mult in articolul urmator.
Pana atunci, aminteste-ti: Tu esti singura persona cu care vei trai pentru totdeauna!Atat timp cat nu vei fi de acord sa iti iubesti singur copilul interior, celorlalti oameni le va fi foarte greu sa te iubeasca. De aceea, accepta-te neconditionat si din toata inima. Va fi cel mai bun lucru pe care il vei face in intreaga ta viata, pentru procesul tau de dezvoltare personala si evolutie spirituala.
Surse:
“Puterea este in interiorul tau”, Louise Hay, Editura Adevar Divi
“The self-parenting program”, Dr. John Pollard III
de Svetlana Lungu | sept. 12, 2017 | Arhiva BioNET
Ati auzit de nucsoara? Cu sigurante. Este un condiment care se gaseste in orice supermarket.
Vorbesc cu multe persoane care au probleme cu somnul, cauzate de stresul zilnic. Am incercat si eu sa verific daca are acest efect in cazul insomniilor. Si pot sa va confirm ca chiar functioneaza!
Nu consum nucsoara in fiecare seara, insa atunci cand simt aceasta nevoie ma rasfat seara cu un pahar de lapte cald cu un pic de nucsoara, magnific mirositoare…
Nucsoara a fost una dintre cele mai scumpe mirodenii care a ajuns în Europa prin secolul al IX-lea prin intermediul neguțătorilor arabi și a fost folosită mai întâi la aromarea berii.
Acum este prezenta in orice bucatarie! Insa nu toata lumea cunoaste actiunile medicale ale nucsoarei. Nu voi vorbi despre toate proprietatile ei, insa voi specifica cele mai importante.
Grecii si romanii foloseau nucsoara ca pe un tonic cerebral – asta pentru ca nucsoara chiar poate stimula activitatea creierului.
Efectul miraculos este ca poate alunga oboseala si stresul si poate fi un remediu bun daca suferi de anxietate / depresie.
Daca suferi de insomnii, bea seara inainte de culcare o cana de lapte cald in care ai pus un praf de nucsoara. Te va ajuta sa te relaxezi si sa adormi.
Uleiul de nucsoara este renumit pentru actiunea sa afrodiziaca.
Uleiul de nucsoara se foloseste aproape exclusiv sub forma administrarii externe, pentru reducerea inflamatiilor si durerilor articulare, in inflamatiile musculare si ale tendoanelor.
Nucsoara stimuleaza digestia si poate fi benefica in tratamentul diareei, ceea ce explica de ce este folosita atat de des ca si condiment.
Nucsoara poate opri formarea de cheaguri ale sangelui! Exista exemple cand oamenii cu cheaguri ale sangelui la nivel de creier s-au vindecat folosind si un tratament cu nucsoara. Nucsoara reduce depozitele de grasime, ceea ce face ca el sa fie folosit pentru tratarea pacientilor ce sufera de afectiuni vasculare precum stenozarea si rigidizarea arterelor sangvine, de afectiuni vasculare, dar si de boli ale ficatului.
Atentie! In cantitati foarte mari devine toxica, are efect halucinogen. Nu este recomandat copiilor, femeilor insarcinate si in perioada de alaptare.
