Poti sa te vindeci de ORGOLIU? – 4 recomandari simple

Poti sa te vindeci de ORGOLIU? – 4 recomandari simple

Cred ca toti avem o doză de orgoliu. Inca n-am cunoscut  pe nimeni care işi stăpâneste în totalitate orgoliul. Atunci cand aprecierea de sine depaseste limitele bunului simt, incep sa apara problemele.

Din fericire, viaţa ne trimite permanent nişte lecţii.  Cateodata lectiile sunt foarte dure. Cateodata e nevoie să le repetăm până suntem pregătiţi să mergem mai departe. Cateodata nu mai putem schimba nimic.

Orgoliul este cel mai mare duşman în viata, care te impedica sa fii fericit, pentru că:

– te face să te cunoşti din ce în ce mai puţin;

– te epuizeaza energetic din ce in ce mai mult;

 – iti creeaza stari de tensiune, oboseala, nemultumire si dipresie;

– te obligă să rezişti oricărei schimbari interioare: iertare, cunoaştere, transformare, etc

De unde vine orgoliu? Orgoliul apare din frică. Frica de a fi respins, abandonat şi mai ales frica de a nu face faţă situatiei. Orgoliul execsiv indica intotdeauna o doza constanta de egocentrism. Asemenea persoane acorda o atentie tot mai mica nevoilor celor din jurul sau, si dezvolta pretentii din ce in ce mai mari. Subliniezi ca orgoliul exagerat, trufia, pot insoti frecvent tulburarile de personalitate. Persoana cu tulburari de personalitate poate face mult rau celor cu care vine in contact, fara a fi marcat de afecte negative, emotii sau conflicte, avand o convingerea ferma ca procedeaza corect. Atunci când întâlneşti o persoană de acest gen vei observa că va încerca să te intimideze, sa te manipuleze si să te sperie. De fapt, dacă observi dincole de aparenţe, poţi observa că acea persoană este mai speriată decât tine şi asta este doar calea ei de a se apăra.

Apare o intrebare fireasca: Cum pot sa fiu din ce in ce mai aproape de ceea ce sunt cu adevărat?

Iti propun 4 pasi siguri si efecienti:

1. Transforma-te intr- un observator atunci când ai tendinţa de a te lăsa ispitit de orgoliu

Atunci când simţi că nu mai controlezi momentul (şi asta se întâmplă tocmai atunci când încerci să controlezi), încearcă să “opresti” timpul. Detaseaza-te de ceea ce spune sau face cel din faţa ta şi  întreba-te dacă chiar ai nevoie sa iesi “invingator” din situatia respectiva.

Acum gandeste-te la ziua ta de ieri: oamenii şi situaţiile întâlnite. Ce ganduri, cuvinte sau fapte au aparut din orgoliu? Întreabă-te cum te-ai simţit şi dacă a meritat: ce ai castigat şi ce ai perdut?;

2. Evita dorinta de a te compara cu ceilalţi şi nu impune regulile tale pesoanelor din jurul tău

Mulţi credem că ne-am câştigat poziţia diferita in aceasta viata prin legile naturii, prin moştenire, prin diplomele sau alte instrumente.

Până să ne dăm seama, cum am căzut deja în capcana orgoliului, care nu face altceva decât să atragă alţi orgolioşi şi să transforme totul într-o luptă. 

Dacă tu eşti la un anumit nivel (emoţional, mental, fizic sau spiritual), nu înseamnă că ceilalţi îţi sunt inferiori în gândire sau cunoştinţe. Esenţa este aceeaşi. Toţi suntem extraordinari, dar evoluăm în ritmuri diferite. Ceilalţi sunt doar pe alt nivel al evoluţiei lor.

Daca esti atent si sincer cu tine poti sa observi că in fiecare zi nu mai eşti aceeaşi persoană. Totul se afla intr-o schimbare permanenta. Cum putem avea pretenţia ca ceilalţi să fie ca noi, când chiar noi evoluăm în fiecare zi?

“Orgoliosul trebuie suspectat că nu posedă destulă ştiinţă. Adevărata ştiinţă îl face pe om modest. Spicele goale îşi îndreaptă capetele spre cer trufaşe, în timp ce spicele pline se apleacă spre pământ, muma lor. Orgoliul şi ignoranţa dau naştere urii, invidiei, răutăţii, aşa cum înţelegerea şi cunoaşterea dau naştere iubirii şi creaţiei. Cu cât cunoşti mai bine, cu atât iubeşti mai mult.” Leonardo da Vinci

3. Fii atent la comportamentul tau in discutii!

Nimeni nu detine adevarul absolut! Acceptă că fiecare deţine adevărul lui propriu şi că fiecare are dreptate în felul lui. Exprimă faptul că accepţi punctul celălalt de vedere, chiar dacă diferă de al tău şi chiar dacă nu-l înţelegi. Astfel, eviţi să te cerţi sau să te supui.

4. Traieste din inima! Nu aştepta recunoştinţa şi mulţumirile altora

Indiferent că este vorba de relaţiile cu cei dragi, de mediul profesional sau de simple gesturi de bunătate, dacă speri ca faptele tale să fie recunoscute în public, atunci orgoliul iese la suprafaţă.

“Alegerea de a trai din inima inseamna ca alegeti un aspect superior al fiecarei existente si faceti alegerea constienta pentru iubire, capitulare, pace si bucurie. Aceste energii va sunt toate disponibile si ele exista in fiecare traire, dar reprezinta o alegere pe care trebuie sa o faceti voit si intentionat. Atunci cand traiti din inima, ii permiteti potentialului infinit al inimii sa va extinda realitatea dincolo de limitarile mintii si sa va aventurati in ceva ce v-a fost necunoscut pana in acest moment. Fiecare clipa de intuneric poarta cu sine potentialul Luminii, fiecare aspect al fricii contine in el potentialul Iubirii si fiecare farama de tristete, durere, disperare si neputinta are potentialul aspectelor superioare, atunci cand voi alegeti asta. Mergeti inlauntrul inimii voastre si gasiti curajul de a-i extinde cunoasterea, imbratisandu-va potentialul cel mai inalt, astfel incat sa puteti deveni acest potential in viata voastra si pentru intreaga lume. (Jennifer Hoffman.)”

Si la incheiere, iti propun un mic video de la S.N.Lazarev:

Autor: Svetlana Lungu, 2016

Cum sa accesam starile de constiinta modificata?

Această nevoie de a accesa  stările modificate de conştiinţă nu este nici pe departe o dorinta de a evada, ci este una dintre caracteristicile umane de baza, care au condus la dezvoltarea culturii şi civilizaţiei.

O astfel de stare poate fi provocata accidental prin indigestie de substante, foame, febra, lipsa somnului, oxigenului, accident traumatic, etc. Starile de constiinta modificata apar insa si in mod natural: visele, euforia, vise lucide, extazul.

Exista posibilitatea sa ajungi intr-o stare de constiinta modificata intentionat, utilizand diferite tehnici de autocontrol mental, tehnici de hipnoza, rugaciune, meditatie, mantre, etc.

Starile de constiinta modificata reprezinta acele stari care te duc dincolo de limita normalului de zi cu zi; sunt stari in care hipersensibilitatea si acuitatea anumitor perceptii te pot face sa intri in contact cu o alta fata a acestei lumi.

De exemplu, poti percepe sau vedea lucruri diferite, poti creea actiuni si stari inexplicabile  din punct de vedere stiintific, ce pot duce in final, la vindecari miraculoase, calatorii spatio-temporale etc.

Michael Hutchison spunea: „Este important să învăţăm să intrăm în mod deliberat şi conştient în alte stări de conştiinţă, deoarece asemenea experienţe reprezintă porţi deschise către folosirea sistemului nervos la capacitatea sa maximă, către folosirea potenţialului uman latent, precum şi către o funcţionare mai bună a sistemului nervos în stările normale de conştiinţă”.

Oamenii intotdeuna au simtit aceasta chemare, punand o multime de intrebari.

Exista oare un “sfătuitor” de încredere în situații dilematice (de nehotărâre), adică în situații complicate, care nu pot fi rezolvate logic, mai ales dacă nu dispui de timp sau informații suficiente?  Cu siguranta!

Poți învăța sa fii mai eficient în astfel de situații, îmbunătățind calitatea deciziilor luate? Fără îndoială!

Poți oare să „auzi” ce îți șoptește subconștientul, folosind rezervele creierului? Suntem convinși că se poate, trebuie doar sa înveți să o faci.

Tocmai de aceea, ne-am gandit sa invitam un specialist in domeniul Teoriei si Practicii a Starilor de Constiinta Modificata pe Domnul Doctor Andrei Chysteacov (Rusia).

In data de 7-13 aprilie 2016 te invitam cu drag la Seminar al  Dl.Dr. Andrei Chysteacov “Constructia Viitorului si interactiunea la distanta in Psihologia Cuantica”.

Te invitam la Conferinta „Intuitia si creierul. Prezentul si Viitorul” cu Dl.Dr. Andrei Chysteacov, 6 aprilie 2016, ora 18.30 – 21.00. 

Intrarea: 10 lei.

Adresa: Bucuresti, str, Lunei, 5 (zona Izvorul Rece), in incinta Centrului Mind Evoution Society. Detalii la telefon: 0725873459.

Рисунок2Andrei Chysteacov (Rusia) – Doctor in Psihologie, Cercetator stiintific cu experienta de peste 30 de ani  in dezvoltarea și folosirea rezervelor ființei umane (intuitiei, stărilor de conștiință modificată, precum și a diferitor aspecte ale interacțiunii informaționale în sistemele „om-om”). A inițiat și a participat activ la cercetările mecanismelor neurofiziologice ale hipnozabilității. Autorul  unor seminare si traininguri recunoscute: „Baze teoretice și Metode practice de dezvoltare a sistemelor complexe”, „Creierul și Intuiția”, „Constructia Viitorului” si altele.

Mai multe detalii despre Dl.Dr. Andrei Chysteacov, despre obiectivele seminarului si alte amanunte poti sa afli, accesand acesta pagina: https://vedereintuitiva.ro/seminar-chysteacov/

Acest seminar este dedicat cercetărilor în domeniul dezvoltării intuiției, capacitatilor extrasenzoriale, studiului resurselor interioare, al dorințelor, convingerilor, valorilor etc., necesare celor care doresc să-și îmbunătățească calitatea vieții.

  În funcție de modul în care îți petreci timpul liber, poți fie să te dezvolți, fie să te oprești din dezvoltare, să degradezi. Dacă esti interesat de subiectul dezvoltării personale, acest seminar este pentru tine!

Add code to the