Al saselea simt si „repere” pentru dezvoltarea lui

Al saselea simt si „repere” pentru dezvoltarea lui

”Scopul accesării celui de-al şaselea simţ este de a vă da percepţia extrasenzorială  de care aveţi nevoie în călătoria voastră spirituală. Pe măsură ce vă apropiaţi de transcenderea metafizică a experienţei fizice, epuizaţi cărţile şi profesorii – iar apoi trebuie să experimentaţi de unii singuri.” (Stuart Wilde)

b9 Intuiţia are un rol enorm în aproape orice tip de activitate umană, ea a suscitat interesul multor cercetători. Sunt greu de conceput creativitatea, rezolvarea problemelor, relaţiile interpersonale fără intervenţia intuiţiei. Muzicienii, actorii, poeţii se arată a fi extrem de deschişi pentru modelele intuitive de cunoaştere. Matematicienii recunosc roiul ei în formarea noilor ipoteze, demonstrarea şi verificarea venind abia în al doilea rînd.

Intuiția si psihologie

Psihologii au considerat intuiţia ca o capacitate sau ca o funcţie psihică fundamentală a omului. C.G.Jung alătura intuiţia celorlalte trei funcţii psihice esenţiale: gîndirea, sentimentul, senzaţia,  împreună cu care formează fundamentul psihicului uman. Prin intuiţie omul percepe ceea ce este ascuns, iluminează sensul obscur al imaginilor simbolice, al motivaţiilor inconştiente, în funcţie de elementul cu care se asociază (percepţia internă sau dinamica situaţiilor externe), Jung desprinde intuitivul Introvertit şi intuitivul extravertit.

Unele diferenţe apar între psihologi de îndată ce se încearcă precizarea mai riguroasă a specificului psihologic al intuiţiei. Pentru unii, intuiţia este o cunoaştere bazată pe experienţa transmisă subiectului printr-un canal senzorial. Deşi corectă, definiţia este limitată. Ea consideră individul la naştere ca o “tabula rasa”, cunoştinţele provenind prin experienţă. De asemenea, o serie de experienţe ale individului care depăşesc sfera celor cinci simţuri nu sînt luate în considerare, iată de ce diverşi psihologi au lărgit sfera noţiunii de intuiţie, cuprinzînd în ea şi o serie de fenomene psihice sau poate psihofizio-logice cum ar fi percepţiile extrasenzoriale (telepatia, visele precognitive, clarviziunea etc).

Cum ne putem dezvolta intuiția

In ziua de astazi exista metode, procedee şi exerciţii menite a conduce la dezvoltarea intuitiei

Ne bucuram foarte mult ca putem sa va oferim un “instrument” extraordinar pentru dezvoltarea intuitiei  –  Ateliere de Vedere Intuitiva pentru COPII si ADULTI. Aici invatam PRACTIC sa recunoastem acea “voce interioara” si subtilitatile importante pentru dezvoltarea ei.

Dar acum chiar vom sublinia cateva puncte  absolut necesare pentru dezvoltarea intuiţiei. Ele sînt preluate din lucrarea lui Frances E. Vaughan “Trezirea intuiţiei” ,1984.

intuitia4

Frances E. Vaughan considera ca aspectele esenţiale pentru dezvoltarea intuiţiei sunt:

INTENŢIA: dorinţa de a acorda o valoare intuiţiei şi de a dori s-o dezvolţi.
TIMPUL: durata absolut necesară consacrată intuiţiei, acordarea unui loc în propria viaţă.
RELAXAREA: reducerea tensiunii fizice şi emoţionale, care permite accesul la percepţia interioară conştientă.
LINIŞTEA: intuiţia înfloreşte în liniştea interioară.
ONESTITATEA: a fi sincer cu tine însuţi şi cu alţii.
RECEPTIVITATEA: calmul, deschiderea permit apariţia intuiţiei, în timp ce excesul de activitate şi de programare conştientă împiedică percepţia interioară.
DETAŞAREA: acceptarea lucrurilor aşa cum sînt, perceperea lor în nuditatea lor, în loc de a le considera conforme cu aşteptările şi propriile idei.
PRACTICA ZILNICĂ: percepţia intuitivă se dezvoltă dacă este cultivată în fiecare zi; neglijată, ea riscă a nu se manifesta.
CONSEMNAREA ÎNTR-UN JURNAL: notarea presentimentelor, a percepţiilor intuitive, a imaginilor ce apar spontan.
GRUPUL DE SUSŢINERE: împărţirea cu amicii a succeselor şi eşecurilor, speranţelor şi temerilor, fără ca acestea să fie nici judecate, nici interpretate.
PLACEREA: ea este cea care procură resursele creative ale intuiţiei; provine din sentimentul satisfacţiei proprii, a extensiei conştiinţei, ca şi din luarea în propriile mîini a existenţei.
SENSIBILITATEA: dă acces mai multor informaţii şi extinde cunoaşterea intuitivă.
JOCURI NONVERBALE: desen, muzică, modelaj, activităţi corporale şi alte forme de expresie nonverbale practicate prin optica jocului.
ÎNCREDEREA: a te încrede în tine însuţi, în propria experienţă şi în mecanismele experienţei intuitive.
DESCHIDEREA: orientarea spre orice experienţă, mai degrabă interioară decît exterioară, dă intuiţiei spaţiul necesar dezvoltării ei.
CURAJUL: acceptarea de a cunoaşte şi înfrunta propriile temeri facilitează expansiunea intuiţiei.
ACCEPTAREA: atitudinea necritică, acceptarea de sine şi a altor lucruri aşa cum sînt.
DRAGOSTEA: abandonarea în voia sentimentelor de dragoste şi de compasiune, fără prejudecăţi care favorizează empatia afectivă şi identificarea intuitivă.

Toate aceste “repere” sau “directive”, traduse în exerciţii practice, pot ghida omul în vederea dezvoltării şi integrării armonioase a propriilor sale potenţialităţi intuitive.

Detalii si inscrierile la Ateliere de Vedere iNtuitiva pentru COPII: https://vedereintuitiva.ro/ateliere-vedere-intuitiva-pentru-copii/

Detalii si inscrierile la Ateliere de Vedere iNtuitiva pentru ADULTI: https://vedereintuitiva.ro/ateliere-vedere-intuitiva-pentru-adulti/

 

Terapie prin dans spontan

Terapie prin dans spontan

Terapie prin dans spontan

latihanTerapia prin dans spontan reprezinta utilizarea miscariilor spontane in scop psihoterapeutic, pentru  rezolvarea situatiilor la nivel emotional, psihic si comportamental a individului.

Dansul a inceput sa fie folosit in psihoterapie in anii 1940. Terapia prin dans este o forma a psihoterapiei expresive, care are la baza existenta legaturii directe si profunde intre miscare (corp) si emotii (psihic), iar tulburarile psihice apar din mai multe cauze specifice societatii moderne. In aceasta situatie, interactiunea corecta dintre corp, minte si suflet este distorsionata. Terapia prin dans spontan ii ajuta pe practicanti sa se redescopere, sa elimine blocaje emotionale, fizice, psihice. Recapata incredere in sine, sa simt mai intregi, mai impliniti. Invatand sa se iubeasca pe sine, oamenii reusesc sa-i iubeasca pe ceilalti.

Terapia prin dans spontan presupune un proces format din patru etape: pregatirea – incalzirea, stabilirea increderii; incubatia – persoana renunta la controlul constient si miscarea devine spontana; iluminarea – semnificatia devine evidenta, putand avea efecte pozitive sau negative; evaluarea – se discuta semnificatia procesului si se pregateste incheierea terapiei.

Terapia prin dans poate fi folosita pentru tratarea afectiunilor psihice si psihosomatice. Sunt putine studii stiintifice care au cercetat efectele terapiei prin dans, insa experienta noastra personala si altor practicanti ne arata eficienta terapiei prin dans in imbunatatirea stimei de sine, reducerea stresului, imbunatatirea interactiunilor interpersonale si oferirea ocaziei de comunicare a emotiilor. Dansul spontan este benefic atat pe plan emotional, cat si pe plan fizic – cresterea fortei musculare, coordonare si mobilitate mai buna, scaderea tensiunii musculare.

Mai jos va ofer o singura imagine din multitudinea de imagini, efectuate cu ajutorul Camerei GDV inainte si dupa sedintele de dans spontan. Este absolut evidenta aceasta schimbare. Te invitam cu drag, sa te alaturi echipei noastre de iubitori al dansului spontan! In fiecare DUMINICA, in incinta Clubului BIoNET! Adresa: Bucuresti, str. Calea Mosilor, 133, ap.12, et.4, intrer.12. Pentru participare, va rog, sa ne contactati telefonic: 0725873459.

aura1

Pentru GDV Diagnosticare (cu camera GDV), va rog, sa accesati aceasta pagina: https://vedereintuitiva.ro/diagnosticare/

Impreuna suntem puternici!

Cu drag, Svetlana Lungu

Ce NU este Intuitia?

Ce NU este Intuitia?

 Ce NU este Intuitia?

Buna ziua, dragii mei!

Am vorbit de mai multe ori despre misterioasa Regina Intuitie!:) Vreau sa va marturisesc ca acest subiect devine din ce in ce mai interesant si atrage foarte multa curiozitate . Astazi va propun sa aflam ce NU este Intuitia, sau care sunt prejudecatile vis-a-vis de acest subiect.

Prejudecatile:

1. Intuiţia este experimentată doar de anumite persoane “talentate”.

Intuiția este o experiență umană absolut normală și se regăseşte în culturile din întreaga lume. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu au informaţii corecte despre ceea ce este intuiția și cum să o folosească. Însă, toţi am fost înzestraţi cu aceasta misterioasa capacitate.  Este adevărat că unii oameni au talent mai mult intuitiv, sau ştiu să-şi consolideze intuitia lor prin practică, sau sunt pur și simplu născuţi într-un mediu care sprijină dezvoltarea de intuiţie. Aceste lucruri pot spori intuiția, la fel cum pot spori orice altă abilitate umană!

Fragmente video de la seminariile noastre de Vedere intuitiva „Dezvoltarea intuitiei – O VIATA FARA GRESELI!” pentru copii 6-12 ani le gasiti  AICI

2. Femeile sunt mai intuitive decât bărbaţii!

În realitate, atât bărbații, cât și femeile se nasc cu intuiție:) Bărbaţii spun adesea că intuiția lor vine sub formă de instinct, iar femeile spun mai des: „simt în sufletul meu.”

3. Intuiţia este la fel ca şi ghicitul!

În timp ce intuiţia este încă un puzzle pentru oamenii de ştiinţă, cercetătorii au descoperit că, există oameni care pot şti un lucru la prima vedere. Spre exemplu, în cazul elevilor, s-a constatat că aceşti pot “ghici” din prima dacă profesorul va fi unul pe placul lor sau nu. Cu toate acestea, intuiţia nu este nicidecum un joc de ghicit.

4. Intuiţia are întotdeauna dreptate!

Deși este adevărat că cele mai pure experiențe intuitive sunt corecte, cei mai mulţi dintre noi trebuie să învețe să facă distincția între intuiție pură și iluzii sau idei proiectate despre oameni și situații. Avem pur și simplu nevoie de experiență înainte de a putea identifica intuiția noastră pură.

Cum este percepută intuiţia în alte culturi?

Multe culturi includ practicile pentru dezvoltarea intuiției lor în educație, încă din copilărie!!!  şi, în special în domenii precum asistenţă medicală, interacţiuni sociale, idei despre moarte şi viața de după moarte, precum și în tradițiile spirituale.

În America de nord, spre exemplu, de mici, oamenii sunt încurajaţi să vorbească cu spiritele, cu plantele, cu animalele, cu munţii sau cu diverse alte părţi ale naturii. Ei se bazează în viaţa lor, de zi cu zi aproape în mare parte pe intuiţie. Rareori stau să analizeze situaţiile şi să găsească explicaţii logice.

În China, oamenii sunt învăţaţi de mici să simtă la ce boli sunt vulnerabili. Astfel ei recurg la medicina alternativă mult mai mult decât la cea alopată. Ei sunt învăţaţi să-şi asculte intuiţia cu privire la bolile pe care le au.

În Kenya, în unele triburi, oamenii au mare încredere în intuiţia lor, mai ales când se pune problema morţii. Ei sunt convinşi că ştiu şi pot să anticipeze momentul în care urmează să treacă în lumea cealaltă.

Cu toate preconcepţiile sau culturile din întreaga lume, să ai o intuiţie dezvoltată este o abilitate execelentă, care te ajută să-ţi manageriezi mai bine şi mai sănătos priorităţile. O intuiţie dezvoltată reduce stresul dacă informaţiile sunt vaste şi complexe, dezvoltă imaginaţia şi creativitatea, face legătura cu inconştientul, te ajută să iei decizii mai bune şi îmbunătăţeşte sănătatea psihică, mental şi emoţională.

 

3 sfaturi care vor ajuta la dezvoltarea intuitiei la copii

3 sfaturi care vor ajuta la dezvoltarea intuitiei la copii

Performantele scolare ale elevilor sunt legate de mai multi factori care pot fi impartiti in 3 categorii: biologici, sociali si emotionali. Studiile psihologilor au aratat ca parintii trebuie sa acorde o atentie sporita pregatirii psihologice a copilului pentru scoala, asta insemnand sa-l invete sa-si faca prieteni, sa comunice cu adultii si cu copiii sau sa rezolve cu calm conflictele care apar. Aceste abilitati sunt mai importante decat cele de a scrie, a numara si a citi.

Rezultatele slabe la invatatura sunt, in unele situatii, urmarea unei atmosfere apasatoare in familie. De exemplu, parintii se cearta deseori in prezenta copilului sau il pedepsesc frecvent cu scopul de a-l educa mai bine. Acest copil se simte stresat si, in consecinta, nu vrea sa invete.

Alte cazuri, spune specialistul, sunt cele ale copiilor hiperactivi, carora le este foarte greu sa stea nemiscati si sa se concentreze la o activitate. Acesti copii au o minte vie si sunt foarte inventivi. Miscarea asigura cantitatea necesara de oxigen pentru creier, iar folosind anumite jocuri si exercitii, miscarea va ajuta la procesarea informatiei primite, precum si la asimilarea de noi informatii.

Abilitatile scolare nu sunt innascute. De aceea, acestea trebuie antrenate si dezvoltate. De masura in care copilul va invata aceste abilitati vor depinde succesele lui in viitor si capacitatile de care va dispune in viata. Mai mult decat atat, nivelul acestor abilitati dobandite va influenta si caracterul copilului in viitor.

Gandirea si atentia se pot dezvolta

Potrivit acesteia, una dintre cauzele care ii impiedica pe copii sa aiba rezultate scolare bune este faptul ca procesele psihice pe care se bazeaza cunoasterea nu sunt pe deplin formate. Si in primul rand este vorba despre procesul gandirii. Faptul ca procesul gandirii nu este pe deplin format ii impiedica pe copiii cu rezultate slabe la invatatura sa retina informatiile pe care le primesc. Astfel, gandirea este elementul de baza in procesul cunoasterii.

Un alt element important este atentia. Majoritatea copiilor nu reusesc sa aiba rezultate scolare bune din cauza lipsei de atentie. Atentia este o caracteristica a activitatii creierului care se transmite ereditar, explica psihopedagogul.

Vestea buna este ca procesele cunoasterii se dezvolta permanent, dupa cum arata studiile bazate pe teste. Se pare ca gandirea se dezvolta pana la varsta adolescentei.

Gandirea, atentia, concentrarea si intuitia il ajuta pe copil si pe viitorul adult sa ia decizii rapide si de calitate! Dezvoltandu-si abilitatile, copilul le va putea folosi cu succes pentru a-si construi un prezent si un viitor fericite. Din pacate, actuala programa scolara nu le ofera copiilor nostri toate metodele si cunostintele necesare pentru o dezvoltare armonioasa.

Pentru a completa ceea ce nu acopera programa scolara, exista programe special create pentru dezvoltarea intuitiei, a atentiei si a gandirii.

Va ofer  3 sfaturi care vor ajuta la dezvoltarea intuitiei copiilor:

1. Ajuta-ti copilul sa-si dezvolte emisfera dreapta a creierului facand lucruri uzuale. Este cunoscut faptul ca mana dreapta este asociata emisferei stangi a creierului, in timp ce mana stanga e legata de emisfera dreapta. Circa 90% dintre oameni sunt dreptaci, deci la ei este mai activa emisfera stanga a creierului. Aceste persoane trebuie sa invete sa faca mai multe lucruri cu mana stanga. De exemplu, ii poti propune copilului/copiilor mai multe jocuri: sa se spele pe dinti cu mana stanga, sa tina lingura sau furculita cu mana stanga in timpul mesei, sa scrie cu stanga, sa deseneze cu stanga etc.

2. Exercitiile de gimnastica pentru creier sunt recomandate pentru echilibrarea emisferelor stanga si dreapta ale creierului. (Poti obtine gratuit un curs de gimnastica pentru creier daca te inregistrezi pe site-ul nostru vedereintuitiva.ro.)

3. Cea de-a treia recomandare este urmarea Atelierelor de Vedere Intuitiva pentru copii. In cadrul acestui curs, copilul va invata cum sa ia cele mai bune decizii, isi va dezvolta atentia, concentrarea si intuitia.

Copiii sunt viitorul nostru! Sa-i oferim o viata mai fericita!

Va imbratisez cu drag!

Autor: Svetlana Lungu

 

 

Ce NU este Intuitia?

Ce NU este Intuitia?

Am vorbit de mai multe ori despre misterioasa Regina Intuitie!:) Vreau sa va marturisesc ca acest subiect devine din ce in ce mai interesant si atrage foarte multa curiozitate . Astazi va propun sa aflam ce NU este Intuitia, sau care sunt prejudecatile vis-a-vis de acest subiect.

Prejudecatile:

1. Intuiţia este experimentată doar de anumite persoane “talentate”.

Intuiția este o experiență umană absolut normală și se regăseşte în culturile din întreaga lume. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu au informaţii corecte despre ceea ce este intuiția și cum să o folosească. Însă, toţi am fost înzestraţi cu aceasta misterioasa capacitate.  Este adevărat că unii oameni au talent mai mult intuitiv, sau ştiu să-şi consolideze intuitia lor prin practică, sau sunt pur și simplu născuţi într-un mediu care sprijină dezvoltarea de intuiţie. Aceste lucruri pot spori intuiția, la fel cum pot spori orice altă abilitate umană!

2. Femeile sunt mai intuitive decât bărbaţii!

În realitate, atât bărbații, cât și femeile se nasc cu intuiție:) Bărbaţii spun adesea că intuiția lor vine sub formă de instinct, iar femeile spun mai des: „simt în sufletul meu.”

3. Intuiţia este la fel ca şi ghicitul!

În timp ce intuiţia este încă un puzzle pentru oamenii de ştiinţă, cercetătorii au descoperit că, există oameni care pot şti un lucru la prima vedere. Spre exemplu, în cazul elevilor, s-a constatat că aceşti pot “ghici” din prima dacă profesorul va fi unul pe placul lor sau nu. Cu toate acestea, intuiţia nu este nicidecum un joc de ghicit.

4. Intuiţia are întotdeauna dreptate!

Deși este adevărat că cele mai pure experiențe intuitive sunt corecte, cei mai mulţi dintre noi trebuie să învețe să facă distincția între intuiție pură și iluzii sau idei proiectate despre oameni și situații. Avem pur și simplu nevoie de experiență înainte de a putea identifica intuiția noastră pură.

Cum este percepută intuiţia în alte culturi?

intellect-vs-intuitionMulte culturi includ practicile pentru dezvoltarea intuiției lor în educație, încă din copilărie şi, în special în domenii precum asistenţă medicală, interacţiuni sociale, idei despre moarte şi viața de după moarte, precum și în tradițiile spirituale.

În America de nord, spre exemplu, de mici, oamenii sunt încurajaţi să vorbească cu spiritele, cu plantele, cu animalele, cu munţii sau cu diverse alte părţi ale naturii. Ei se bazează în viaţa lor, de zi cu zi aproape în mare parte pe intuiţie. Rareori stau să analizeze situaţiile şi să găsească explicaţii logice.

În China, oamenii sunt învăţaţi de mici să simtă la ce boli sunt vulnerabili. Astfel ei recurg la medicina alternativă mult mai mult decât la cea alopată. Ei sunt învăţaţi să-şi asculte intuiţia cu privire la bolile pe care le au.

În Kenya, în unele triburi, oamenii au mare încredere în intuiţia lor, mai ales când se pune problema morţii. Ei sunt convinşi că ştiu şi pot să anticipeze momentul în care urmează să treacă în lumea cealaltă.

Cu toate preconcepţiile sau culturile din întreaga lume, să ai o intuiţie dezvoltată este o abilitate execelentă, care te ajută să-ţi manageriezi mai bine şi mai sănătos priorităţile. O intuiţie dezvoltată reduce stresul dacă informaţiile sunt vaste şi complexe, dezvoltă imaginaţia şi creativitatea, face legătura cu inconştientul, te ajută să iei decizii mai bune şi îmbunătăţeşte sănătatea psihică, mental şi emoţională.

Va invitam cu drag la Cursuri de Vedere Intuitiva!

intuitia4

Add code to the