de Svetlana Lungu | mart. 7, 2021 | Arhiva BioNET
Astăzi, aș dori să vă împărtășesc o parabolă japoneză care mi-a suflat recent mintea când am citit-o pentru prima dată. Este legenda a doi săbieri japonezi din viața reală pe nume Masamune și Muramasa. Ambii bărbați au trăit cândva, iar statutul legendar al lui Masamune ca cel mai mare producător de sabie din toată Japonia este bine cunoscut.
Povestea destul de fantastică despre felul în care Masamune a ajuns să fie cunoscut ca fiind cel mai mare dintre cei doi fabricanți de sabie este ceva pe care aș vrea să vâ împărtășesc astăzi.
Pana astazi in spiritul poporului japonez cei doi fierari sunt vii si apar impreuna in povesti ca aceasta: se spune ca Muramasa, invidios ca era plasat al doilea in aprecierile sabiilor create pentru samuraii din vremea sa, a hotarat sa-l provoace pe Masamune la un concurs. Ei aveau de construit cea mai buna sabie.
Dupa lungi meditatii si pregatiri, fierarii si ajutoarele acestora au aprins focul la forje si saptamani la rand otelul a fost modelat in ateliere.
Cei doi au iesit din ateliere, purtand fiecare creatia lui. S-au indreptat catre un rau din apropiere si au lasat sabiile in apa, cu taisul indreptat impotriva curgerii apei. S-a observat ca sabia Masamune ferea cu delicatete ceea ce venea pe apa spre taisul ei, iar pestii erau parca indepartati la apropierea de lama.
Sabia Muramasa insa atragea spre ea tot ce plutea pe rau, despicand imediat crengi, frunze si mai ales pestii si broastele din rau.
Muramasa a ranjit rautacios, gata sa-si asume victoria in competitia pentru o sabie desavarsita.
Insa un calugar care asistase la aceasta ciudata confruntare a spus: “degeaba te bucuri pentru demonul insetat de sange pe care l-ai creat, maestre Muramasa. Katana creata de tine poate taia la fel de usor flori sau capete omenesti. Ar fi o pacoste ajunsa in mana unui criminal. In schimb, katana Masamune stie cand sa taie si cand sa ocrotesca vietile nevinovate care-i ies in cale. Cel care ar manui-o nu ar fi niciodata cuprins de patimi. Aceasta este adevarata cale a samuraiului.”
P.S. crează din câmpul Iubirii, indeferent de situație. Orice creație intotdeauna va purta amprenta sufletului tău.
de Svetlana Lungu | aug. 25, 2020 | Arhiva BioNET
Cu mult timp în urmă, într-un orăşel din Dacialand, exista o casă cunoscută sub numele de “Casa cu o mie de oglinzi”. Într-o zi, un căţeluş mititel, vesel din fire, aflând de această casă, s-a hotărât să o viziteze. Bucuros că a ajuns la destinaţie, sărind fericit pe scări, a intrat în casă. S-a uitat pe hol dând din coadă, cu urechiuşele ciulite de emoţie, când ce să vezi! Surpriză! S-a trezit că era privit de alti o mie de căţeluşi fericiti şi prietenoşi care dădeau din coadă ca şi el. A zâmbit şi a primit înapoi o mie de zâmbete, la fel de calde şi prietenoase. Era normal, doar era casa celor o mie de oglinzi. Când a plecat, s-a gândit: “Este un loc minunat. Mă voi întoarce să-l vizitez şi altădată!”.
În acelasi orăşel, alt câine, care nu era la fel de fericit şi prietenos ca primul, s-a hotărât şi el să viziteze casa. A urcat cu teamă scările, apoi, cu coada între picioare şi cu capul plecat, a intrat în casă. Când a văzut o mie de câini neprietenoşi uitându-se la el, s-a speriat de i s-a zbârlit părul pe spate, mârâind şi arătându-şi colţii. Când ceilalţi o mie de câini din oglinzi şi-au arătat şi ei colţii, a fugit speriat. Odată ieşit afară, s-a gândit: “E un loc îngrozitor, nu mă mai întorc acolo niciodată!”.
Morala: Toate chipurile sunt oglinzi. Lumea este ca o oglindă. Dacă vei arăta lumii o mutra acră, lumea îţi va arăta, la fel, o mutra acră; dacă vei zâmbi, lumea îţi va zâmbi şi ea. Mai mult, dacă vei arăta lumii întotdeauna caracterul tău frumos, lumea şi viaţa îţi vor arăta partea frumoasă.
Ateliere de Vedere Intuitiva pentru Copii
de Svetlana Lungu | dec. 6, 2019 | Arhiva BioNET
Fiecare neuron in creier realizeaza in medie 1.000 de conexiuni sinaptice cu alti neuroni, iar creierul contine intre o suta de trilioane si un septilion de conexiuni sinaptice. Cele mai multe conexiuni le avem la varsta prescolara.
Creierul unui copil creste si se dezvolta pana la varsta de 18 ani. De retinut faptul ca in primul an de viata rata de crestere este de trei ori mai mare decat in restul timpului.
Creierul continua sa se schimbe pe tot parcursul vietii, dar in perioada adolescentei exista salturi uriase in dezvoltare. Iar abilitatile cognitve si competentele pot veni in „valuri”, astfel ca parintii trebuie sa inteleaga ca, oricat de dezvoltati ar fi copiii lor din punct de vedere fizic, se afla intr-o perioada critica ce le va influenta tot restul vietii.
Creierul „explodeaza”
Oamenii de stiinta credeau pana acum ceva vreme ca doar copiii mici au o abudenta de conexiuni neuronale, in special in primii trei ani de viata, dar studii imagistice pe creier au aratat ca o a doua „explozie” neuronala are loc chiar inainte de pubertate, atingand maximul la aproximativ 11 ani in ceea ce priveste fetele si la 12 ani pentru baieti.
Schimbarea, o reorganizare structurala, continua pana la 25 de ani, conform unor specialisti.
Abilitati noi de gandire
Datorita cresterii volumului creierului, adolescentii incep sa aiba si alte abilitati de gandire, cum ar fi cele legate de luarea deciziilor. Numai ca deciziile lor pot fi foarte influentate de emotii, deoarece gandirea in aceasta perioada se bazeaza mai mult pe sistemul limbic – o parte a creierului care are un rol esential in formarea emotiilor si a amintirilor, si mai putin pe cortexul prefrontal – o parte a creierului responsabila cu ratiunea.
Emotii intense
Pubertatea este inceputul unor modificari majore in sistemul limbic, iar acestea, alaturi de schimbarile hormonale, pot duce la trairi intense de furie, frica, agresivitate (inclusiv fata de sine), entuziasm si atractie sexuala.
In timpul adolescentei, sistemul limbic incepe sa fie sub controlul cortexului prefrontal, care este asociat cu planificarea actiunilor si controlarea impulsurilor. Astfel, pe masura ce emotiile incep sa fie procesate si stapanite, adolescentii castiga echilibru emotional. Dar, pana atunci, ei pot intelege gresit unele afirmatii sau gesturi ale celor din jur, astfel ca au nevoie de intelegere si rabdare.
Una dintre schimbarile importante la nivel hormonal consta in sporirea productiei de receptori pentru oxitocina. Si, in timp ce aceasta substanta este descrisa ca fiind hormonul legaturilor afective, o sensibilitate crescuta la efectele sale in sistemul limbic este legata si de accentuarea constiintei de sine, facand astfel un adolescent sa simta ca ar fi „centrul Universului” – acest sentiment atinge maximul in jurul varstei de 15 ani.
In plus, autonomia pe care incep sa o dobandeasca adolescentii le deschide ochii si asupra a ce e in jurul familiei si a mediului lui familiar, astfel ca se vor intreba, probabil pentru prima data: „Ce fel de persoana vreau sa fiu si ce fel de loc vreau sa ocup in lumea asta?”. Iar rolul parintilor in aceasta situatie este mai degraba de a-i ajuta sa exploreze aceste intrebari, decat de a le da raspunsuri.
Pentru dezvoltarea ansamblelor neuronale, a perceptiei mai subtile, pentru dezvoltarea abilitatilor cognetive si intuitive, etc., va invitam la cursurile de Vedere Intuitiva pentru copii si adulti:
https://vedereintuitiva.ro/ateliere-vedere-intuitiva-pentru-adulti/ si https://vedereintuitiva.ro/ateliere-vedere-intuitiva-pentru-adulti/
de Andrei Lungu | dec. 18, 2018 | Arhiva BioNET
Copilul – este oglinda familiei voastre! Nu există copii “problematici”, există părinți “problematici”!
De foarte multe ori, părinții cer ajutorul psihologului: “Ajutați-mă, am un copil problematic!”, “Fiul meu a devenit imposibil de controlat, ce ar trebui să fac?”
Dar oare există copii problematici? La această întrebare există doar un singur răspuns – NU!
Există doar părinți problematici. Iar copilul este oglinda familiei în care se reflectă totul: problemele dintre părinți, relațiile copil-părinte, contradicțiile și conflictele.
Adesea părinții îi cer psihologului să lucreze asupra comportamentului copilului. Şi cu cât mai mult lucrezi cu generația tânără, cu atât mai mult te convingi că printre ei nu există “problematici”, pur şi simplu mulți dintre ei au nevoie de un mediu sănătos. În schimb, printre părinți “cazuri dificile” sunt suficiente. Iată doar câteva exemple:
Părinții “generoși”
“Copilului meu nu trebuie să-i lipsească nimic!” – acesta este motto-ul și principiul de viață a acestor oameni. Ei înlocuiesc conceptul de a iubi, cu conceptul de a cumpăra. În loc să-i acorde copilului atenție, să-i dăruiască comunicarea, să-l răsplătească cu iubirea lor, să-i dea căldură și afecțiune, ei cumpără jucăria cea mai scumpă (adesea subconștient și chiar conștient, motivând acest lucru astfel: să nu mă deranjeze când mă odihnesc sau când lucrez”), angajând o dădacă sau un “profesionist” (neapărat cu studii pedagogice: “copilul să se dezvolte intelectual şi să fie bine educat”).
Părinții “anxioși”
La acești părinți orice gând despre copil este plin de anxietate. “El poate răci; se poate lovi; se poate speria…etc” Dar cea mai groaznică este teama că singur nu se va descurca (nu-şi va putea lega șireturile, nu va putea folosi telefonul, nu va putea merge pe bicicletă). Și dacă nu va face față singur, atunci trebuie ajutat! Şi îl ajută, ajută, ajută…Astfel de părinți ar trebuie să se gândească la întrebarea: “De unde a apărut expresia: “Băiatul mamei” sau “Fetița tatei?”
Părinţii “obosiţi”
Aceşti părinţi au obosit încă înainte să apară copilul în viaţa lor. Înarmându-se cândva cu iluzii despre viaţa de familie şi educaţia unui copil şi lovindu-se, după părerea lor, cu “viața de zi cu zi dură și dificilă“, își pierd imediat interesul şi pentru viața de familie, şi pentru educarea copilului. Expresiile preferate ale acestor părinţi sunt: “Nu alerga!”, “nu fă asta” “nu fă cealaltă”, “m-am săturat de tine”, “te voi pedepsi”, “am obosit de tine”.
Cel mai groaznic lucru pentru copil este lipsa atenției din partea unei persoanei apropiate, dragi. Şi pentru a obține această atenție, el e gata să facă totul.
Părinţii “perfecționiști”
“Trebuie să fii cel mai bun!” Este motto-ul lor. Astfel de părinți, de regulă, au cel puțin două diplome de studii superioare. Pe copil încearcă să-l dea la cea mai prestigioasă grădiniță, unde va studia aprofundat o limbă străină şi geometria lui Lobachevski. În ceea ce privește alegerea școlii, atunci, bineînțeles, pentru a studia acolo, vor depăși toate obstacole: vor veni din celălalt capăt al orașului, vor angaja profesori pentru ore suplimentare pentru a “corespunde nivelului”.
Părinţii “rataţi”
Paradoxal, acești părinți, la prima vedere, au obținut multe. Cu toate acestea, dacă vă uitați atent, puteți vedea în comportamentul lor o “amprentă” a unei dorințe nerealizate. Sport de performanţă, scena mare, expoziții personale a lucrărilor de artă – toate acestea nu le dau liniște mamelor şi taților ambițioși.
Cândva lenea, poate lipsa de motivație, de susținere, împreună cu alte motive “obiective” nu le-au permis să-şi realizeze aceste dorințe. Însă copiilor, neapărat le vor “dărui” visul lor.
Părinții “manipulatori”
Copilul, pentru un astfel de părinte este doar o modalitate de a-i influența pe ceilalți: soț, părinți, alte rude. “Nu este pentru mine, este pentru copil!” – așa se adresează unul dintre părinți la celălalt. Şi cu cât copilul este mai neajutorat sau slăbit, cu atât are mai multe posibilități tata sau mama, de a-i influența pe ceilalți. Uneori, acești părinți, încercă astfel să păstreze familia distructivă, unindu-i pe toți împreună cu problemele copilului.
Desigur, copiii încă de la naștere, fiind înconjurați de “oameni apropiați” care au problemele de mai sus, crescând într-un mediu care nu contribuie la confortul lor psihologic, ei încearcă să se protejeze de această realitate. Şi atunci se manifestă mecanismele de protecție inconștiente sau strategiile-coping – modalități conștiente de protecție față de realitatea din jur, încercarea de a-şi raționaliza comportamentul, tendința de a evita gândurile despre propriile acțiuni și dorința de a scăpa de singurătate sau anxietate.
Și ce facem noi, părinți iubitori și sinceri? Ne confruntăm cu astfel de reacții comportamentale (printre care sunt diferite dependențe, lipsa dorinței de a învăța, tendința pentru un comportament social și antisocial, probleme de sănătate etc.), rostind cu voce tare: “Doamne, am un copil atât de problematic! ” Dar niciodată nu ne permitem cel puțin un gând. “Dar poate noi suntem părinți problematici?”
Sursa https://relatii.net
de Andrei Lungu | sept. 14, 2018 | Arhiva BioNET
Inteligenta emotionala reprezinta capacitatea de a constientiza propriile emotii si de a le recunoaste pe cele ale altor persoane, precum si a le utiliza in mod adecvat in raport cu noi insine si cei din jur (Daniel Goleman). Psihologul John Gottman, in cartea sa, “Cum cresti un copil inteligent emotional” spune ca atunci cand iti ajuti copilul sa inteleaga si sa faca fata unor emotii precum furia, frustrarea sau confuzia, ii dezvolti implicit inteligenta emotionala.
Expertii spun ca primii ani din viata sunt esentiali pentru acest proces, deoarece tocmai atunci apare intreg arsenal de emotii cu care se confrunta copilul pentru prima data. Bineinteles, familia este locul cel mai important pentru a-l ajuta sa se dezvolte emotional. Tot Gottman propune cateva metode prin care poti dezvolta inteligenta emotionala a copilului tau.
Iata cateva:
Ajuta-ti copilul sa recunoasca emotiile. Cei mici au un vocabular destul de limitat, de aceea intampina probleme in a descrie ce anume simt. Il poti ajuta prin diferite activitati practice sa inteleaga cum se manifesta fiecare emotie. De asemenea, invata-l sa recunoasca semnele fiziologice prin care se manifesta emotiile. De exemplu, cand este rusinat, i se inrosesc obrajii, cand este furios, apare tensiune in corp, cand este speriat, poate simti cum ii bate inima mai tare etc. Invata-l ca atunci cand aceste semne sunt foarte intense, este bine sa se opreasca si sa respire adanc de cateva ori si apoi sa exprime prin cuvinte emotia resimtita.
Asculta cu empatie. Acorda atentie modului in care cel mic iti spune ca se simte, apoi reflecta aceste emotii ca intr-o oglinda, prin tine. De exemplu, daca iti spune ca e trist fiindca ar vrea sa stai mai mult timp cu el, ii poti spune “Sunt de acord cu tine. Inteleg ca esti suparat fiindca nu sunt indeajuns de mult timp cu tine. Vom incerca sa rezolvam problema asta impreuna”. De asemenea, povesteste-i despre cum te-ai simtit tu in situatii asemanatoare. Foarte des, cei mici nu stiu sa vorbeasca despre emotii. Asa ca este important sa incepi tu o discutie despre cum se simte copilul tau daca observi ca este mai retras, mai impulsiv sau mai agresiv decat de obicei.
Valideaza emotiile copilului. In loc sa ii spui ca nu are niciun motiv pentru care sa fie suparat (mai ales daca e vorba de o problema minora), recunoaste-i emotia. Spunandu-i ca nu e normal sa reactioneze sau sa simta intr-un mod sau altul, il vei face pe copil sa creada ca este ceva in neregula cu el.
Foloseste conflictul in rezolvarea problemei. Atunci cand copilul tau se cearta cu tine sau cu un alt copil, ajuta-l sa se calmeze si sa caute o solutie. De exemplu, daca se simte furios pentru ca altcineva i-a luat o jucarie, in loc sa il loveasca, cere-i sa se gandeasca la ce altceva ar putea face.
Incurajarea prieteniilor. Cultivarea unei relatii cu “cel mai bun prieten” e o etapa importanta in dezvoltarea personala. Dupa ce anii copilariei trec, este mai greu sa deprindem abilitatea de a ne face prieteni.
Fii un exemplu de urmat. Pastreaza-ti calmul atunci cand te afli in situatii dificile, invatandu-l astfel, in mod indirect, ca emotiile pot fi gestionate. Invata sa faci fata frustrarii, furiei sau tristetei si accepta ca aceste trairi fac parte din viata fiecaruia dintre noi. Aminteste-ti ca esti un exemplu pentru copill tau, nu numai prin comportament, ci si prin modul in care gandesti si traiesti emotional situatiile dificile.
Bineinteles, imbunatatirea inteligentei emotionale nu este un proces in cinci, ci o lunga calatorie pe care o incepeti in familie si pe care copilul o va continua toata viata, chiar si dupa ce devine independent. Impreuna cu el si tu vei invata o multime de lucruri despre propria persoana , dar tocmai in asta consta bucuria de a fi parinte. In familia voastra cum se intampla acest proces?
