PIRAMIDA ESTE UN PORTAL CĂTRE ALTE DIMENSIUNI

PIRAMIDA ESTE UN PORTAL CĂTRE ALTE DIMENSIUNI

PIRAMIDA ESTE UN PORTAL CĂTRE ALTE DIMENSIUNI

Unul dintre cele mai simple exemple de expansiune a Universului prin intermediul formei geometrice este structura piramidală. La baza fiecărei piramide se află un pătrat – partea cea mai stabilă a obiectului. Atunci când sufletul explorează energiile pătratului, el se „solidifică” complet în dimensiunea formată de piramidă. Triunghiurile piramidei definesc direcția de mișcare a spiritului în materie.

În vârful fiecărei piramide se află un portal sau o poartă stelară care permite sufletului să treacă dintr-o dimensiune în alta. La piramida cu vârful „în sus” – se întâmplă procesul de ascensiune – este un portal către o dimensiune superioară. În mod similar, procesul de ascensiune este posibil până la atingerea unui „punct în Mintea lui Dumnezeu” – un aspect neschimbător al lui Dumnezeu. Esența portalului piramidal este simplă: nu contează cum ajungi la aspectul etern și neschimbător al lui Dumnezeu – fie că intri într-o gaură neagră de la marginea unei galaxii, treci de punctul zero al câmpului electromagnetic într-un laborator terestru, construiești o piramidă sau pur și simplu stai în meditație – ajungi întotdeauna în același punct. Fiecare punct din Mintea lui Dumnezeu este același punct, deoarece în starea eternă neschimbătoare nu există timp sau spațiu. Prin liniștirea minții, intrați în tărâmurile calme și atemporale ale spiritului pur. Atunci când nu există nicio mișcare a conștiinței, te plasezi automat într-o singularitate și, prin urmare, în punctul conștiinței eterne și neschimbătoare a lui Dumnezeu. De aceea, în tot Universul, forma cea mai frecventă este cea a piramidei, care este cel mai simplu portal către alte dimensiuni.

Iar noi, cream Generatoare Orgonice ACTIVE  in forma unei piramide cu proprietati deosebite.

Mai multe detalii puteti afla in acest articol: http://surl.li/djboe sau, vizionând acest video:

 

DETALII SI INTREBARI PE WHATSAPP: +40725873459.

Amprenta sufletului tău. Masamune și Muramasa.

Amprenta sufletului tău. Masamune și Muramasa.

Astăzi, aș dori să vă împărtășesc o parabolă japoneză care mi-a suflat recent mintea când am citit-o pentru prima dată. Este legenda a doi săbieri japonezi din viața reală pe nume Masamune și Muramasa. Ambii bărbați au trăit cândva, iar statutul legendar al lui Masamune ca cel mai mare producător de sabie din toată Japonia este bine cunoscut.

Povestea destul de fantastică despre felul în care Masamune a ajuns să fie cunoscut ca fiind cel mai mare dintre cei doi fabricanți de sabie este ceva pe care aș vrea să vâ împărtășesc astăzi.

Pana astazi in spiritul poporului japonez cei doi fierari sunt vii si apar impreuna in povesti ca aceasta: se spune ca Muramasa, invidios ca era plasat al doilea in aprecierile sabiilor create pentru samuraii din vremea sa, a hotarat sa-l provoace pe Masamune la  un concurs. Ei aveau de construit cea mai buna sabie.

Dupa lungi meditatii si pregatiri, fierarii si ajutoarele acestora au aprins focul la forje si saptamani la rand otelul a fost modelat in ateliere.

Cei doi au iesit din ateliere, purtand fiecare creatia lui. S-au indreptat catre un rau din apropiere si au lasat sabiile in apa, cu taisul indreptat impotriva curgerii apei. S-a observat ca sabia Masamune ferea cu delicatete ceea ce venea pe apa spre taisul ei, iar pestii erau parca indepartati la apropierea de lama.

Sabia Muramasa insa atragea spre ea tot ce plutea pe rau, despicand imediat crengi, frunze si mai ales pestii si broastele din rau.

Muramasa a ranjit rautacios, gata sa-si asume victoria in competitia pentru o sabie desavarsita.

Insa un calugar care asistase la aceasta ciudata confruntare a spus: “degeaba te bucuri pentru demonul insetat de sange pe care l-ai creat, maestre Muramasa. Katana creata de tine poate taia la fel de usor flori sau capete omenesti. Ar fi o pacoste ajunsa in mana unui criminal. In schimb, katana Masamune stie cand sa taie si cand sa ocrotesca vietile nevinovate care-i ies in cale. Cel care ar manui-o nu ar fi niciodata cuprins de patimi. Aceasta este adevarata cale a samuraiului.”

P.S. crează din câmpul Iubirii, indeferent de situație. Orice creație intotdeauna va purta amprenta sufletului tău.

”NU EXISTĂ TRANSFORMARE A ÎNTUNERICULUI ÎN LUMINĂ, FĂRĂ EMOȚIE”

”NU EXISTĂ TRANSFORMARE A ÎNTUNERICULUI ÎN LUMINĂ, FĂRĂ EMOȚIE”

CARL GUSTAVE JUNG SPUNEA: ”NU EXISTĂ TRANSFORMARE A ÎNTUNERICULUI ÎN LUMINĂ, FĂRĂ EMOȚIE”.

As vrea să vorbim despre emoții. Putem să spunem ca emoţiile dau culoare fiecărei clipe şi ar fi greu să ne imaginăm cum ar arăta  viaţa noastră în lipsa lor.

Însă să ținem minte că emoțiile care ne copleșesc ne blochează rațiunea. Este motivul pentru care de multe ori nu reușim să luăm în considerare recomsndările de bun-simț ale celor din afara unei situații.

În asemenea momente se recomandă să evităm pe cât posibil luarea deciziilor, deoarece există riscul  să le regretăm ulterior. Dar asta e greu de realizat când suntem împinși să acționăm în virtutea unor stări intense, după cum cred că știi. Greu, dar nu imposibil! Şi se poate exersa.

Atunci când suntem furioși sau foarte îngrijorați apar unele zone contractate la creier, iar creierul primeşte impulsuri de disconfort. Este oare posibil ca, relaxând corpul, să se diminueze furia și îngrijorările? Răspunsul la aceste întrebări este – da!

Partea bună este că poți învăța unele tehnici de autocontrol și îți poți antrena mintea în mod similar antrenamentului fizic. Uneori poți exersa de unul singur, alteori ai nevoie de un ajutor suplimentar și atunci recomandarea este să apelezi la un specialist.

La Atelierele noastre de Vedere Intuitivă vei avea posibilitatatea să conștientizezi unde ”se naște emoția” și în ce parte al corpului tău trăiește. 

Exercițiile învățate la atelier te vor ajuta în gestionarea lor, și ca bonus la creșterea percepției intuitive. 

Mai jos poți să vezi unul din exercițiile practicate la atelierele noastre: ”Trăiește sau este decedat? ” Vei vedea cum folosind starea noastră interioară, emoțiile noastre să ne dăm seama, de exemplu, dacă persoana este în viață sau este plecată din această dimensiune.

Ateliere de Vedere Intuitivă pentru COPII: https://vedereintuitiva.ro/ateliere-vedere-intuitiva-pentru-copii/

Ateliere de Vedere Intutivă pentru ADULȚI: https://vedereintuitiva.ro/ateliere-vedere-intuitiva-pentru-adulti/

 

 

Când se dezvăluie intuiția

Când se dezvăluie intuiția

Intuiția joacă un rol extem de important în viaţa noastră: atât în cea profesională, cât şi în cea personală. Carl Jung spunea, că intuiţia reprezintă una dintre cele patru funcţii majore ale omului alături de senzaţie, gândire şi sentimente. Echilibrând aceste funcţii, putem să ne maximizăm potenţialul, putem ajunge acolo unde ne dorim, putem dobandi tot ceea ce ne-am propus şi, mai important, putem descoperi liniştea interioară atât de dorită… in contnuare, urmareste acest video.

 

„Mecanismul fericirii și suferinței. Este o știință a minții”

„Mecanismul fericirii și suferinței. Este o știință a minții”

Cu toții căutăm fericirea. Unii chiar o găsesc, cei mai mulți nu dau de ea deloc în timp ce alții, cei mai puțini, și-o creează! Fericirea este o alegere, o decizie, o creație și lucrezi la ea tot timpul. Este acel echilibru dinamic care necesită continuă atenție și concentrare.
Unul dintre cei care a decis că mai degrabă își creează fericirea decât să o caute sau să spere visător că i se va întâmpla, așa… “de la sine” să fie fericit este Mattieu Ricard.

Ricard este un domn de 66 de ani care a hotărât că este mai important pentru el să își creeze fericirea în loc să o aștepte să îi pice-n poală. Astfel, la 26 de ani a părăsit viața burgheză de Paris și s-a mutat în India unde a studiat Budismul. Astăzi este cel mai fericit om din lume (cu acte-n regulă!), un bun prieten al lui Dalai Lama și un foarte respectat cunoscător al religiei.

Ricard vede traiul unei vieți bune și manifestarea compasiunii nu ca pe o regulă religioasă dictată din prea-înalturi, ci ca pe o metodă practică către fericire.

Cel Mai Fericit Om Din Lume - Matthieu Ricard

Este clar că meditația zilnică are mult mai multe efecte benefice decât s-a crezut inințial și contribuie “exceisv” la starea de feicire. Neurologul Richard Davidson a verificat funcțiile creierului călugărului budist folosind 256 de senzori acesta făcând parte dintr-un studiu realizat cu sute de practicanți avansați ai meditației, realizat la Universitatea din Winsconsin.

Radiografiile arată că atunci când realizează meditația cu starea de compasiune, creierul lui Ricard generează unde Gamma (cele care au legătură cu conștiența, atenția, învățarea și memoria) “cum nu s-a mai văzut până acum în literatura de specialitate” (neuroștiința) spune Dr. Davidson.

Cel Mai Fericit Om Din Lume - radiografie

Graficele arată de asemenea și o activitate excesivă în cortexul prefrontal stâng, în comparație cu cel drept, ceea ce îi permite să aibă o capacitate de fericire “anormal” de mare precum și o reducere accentuată a negativității.

Cel Mai Fericit Om Din Lume - Matthieu Ricard

Cercetarea în domeniul neuroplasticității creierului este încă la început de drum iar Ricard a fost pe baricade, punând umărul serios la acest demers participând în numeroase experimente revoluționare alături de cercetători de renume din întreaga lume.

“Timp de 12 ani am vrut să înțelegem efectul de durată medie și îndelungată pe care îl are meditația cu starea de compasiune, de atenție și asupra echilibrului emoțional” spune Ricard. Am descoperit rezultate remarcabile atât la meditatorii “de cursă lungă” care au realizat mai mult de 50.000 de meditații de-a lungul vieții cât și la cei care au realizat meditații scurte, de doar 20 minute timp de 3 săptămâni, care este desigur, mult mai la îndemâna omului modern.”
Acesta a adăugat: “Este un subiect minunat de cercetare pentru că ne arată că meditația nu înseamnă doar a sta extaziat sub un copac mango ci modifică creierul complet și drept urmare, te schimbă pe tine și ceea ce ești.”

Ricard consideră că meditația alterează abilitățile creierului și dezvoltă și îmbunătățește starea de fericire a oamenilor în același mod în care dezvolți mușchi ridicând greutăți.

Cel Mai Fericit Om Din Lume

1. O minte sănătoasă trebuie să fie ca o oglindă – chipurile pot să se reflecte în oglindă dar nici unul nu rămâne. Folosește aceeași tehnică și când vine vorba despre gânduri: lasă-le să treacă prin mintea ta dar nu te gândi prea mult la ele.

2. Este imposibil să oprești gândirea dar focalizarea asupra unui anumit sunet sau asupra curgerii respirației calmează mintea, dăruind mai multă claritate. Controlul minții nu înseamnă să limitezi libertate ci să nu fii sclavul gândurilor tale. Gândește-te că e ca și cum mai degrabă cârmești barca ta decât să o lași în voia valurilor.

3. Fii conștient – fii atent la respirația care intră și iese. Dacă observi că mintea o pleacă la plimbare, adu-o ușor înapoi cu blândețe, focalizându-te pe respirație. Asta este Mindfulness, conștiența prezentă. Poți să o folosești și cu alte senzații pentru a te re-aduce în “acum” în loc să te pierzi în trecut sau să bântui în viitor. Poți să te focalizezi pe căldură sau pe sunetele pe care le auzi.

4. Odată ce ai deprins această abilitate, poți să o folosești pentru a cultiva calități cum ar fi bunătatea sau să rezolvi emoții negative. Cu toții am trăit o iubire sfâșietoare dar aceasta de obicei
durează aproximativ 15 secunde. Poți folosi forța și puterea fenomenală a acestei stări și o poți focaliza asupra meditației. Dacă simți că se pierde, o poți re-aprinde în mod conștient.

5. Exact ca exersarea cântatului la pian, practicarea a 20 de minute pe zi are un impact mult mai mare în timp comparativ cu practicarea a doar câteva secunde. Perseverența și practica regulată este la fel de importantă. Exact ca și cum ai uda o plantă.

6. Poți folosi meditația pentru a te distanța de gândurile negative. “Poți să privești experiența ta ca pe un foc ce arde. Dacă ești conștient de furie, nu mai ești furios. Când ești conștient de anxietatea pe care o trăiești, nu mai ești anxios, ești doar conștient.” Atunci când devii conștient de aceste emoții, nu le mai întreții și astfel se vor domoli până când dispar de tot.

7. În doar o lună de zile vei observa mari beneficii cum ar fi reducerea nivelului de stres și o stare generală de bine precum și schimbări la nivel cerebral. Cei care spun că nu au timp să mediteze ar trebui să se mai uite odată la lista de beneficii: “Merită să investești 20 de minute pe zi dacă îți oferă toate resursele pentru a face față la tot ce ai de întâmpinat în restul de 23 de ore și 40 de minute rămase din zi.”

“Nu mă crede pe cuvânt. Cercetează singur, cu inima deschisă și vezi rezultatele. Asta a tot încercat Budismul să dăruiască – mecanismul fericirii și suferinței. Este o știință a minții”

Sursa: internet

http://dezvoltareintuitie.ro/vedereintuitiva